Secțiile de votare din Timiș s-au deschis fără incidente. Alegătorii sunt așteptați la urne până la ora 21

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Toate secțiile de votare din județ s-au deschis la ora 7, conform legii, și îi așteaptă pe timișeni să își aleagă reprezentanții în viitorul Legislativ până la ora 21. 

Alegătorii care la ora 21.00 se vor afla în sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot, își pot exercita dreptul de vot până cel mult la ora 23.59, potrivit unei decizii a Biroului Electoral Central.

În județul Timiș au fost amenajate 601 secții de votare, dintre care 207 sunt în Timișoara. Duminică sunt așteptați la urne 626.555 alegători cu drept de vot, dintre care 271.628 în secțiile din Timișoara.

Lista interactivă a tuturor secțiilor organizate poate fi consultată aici. Alegătorii din Timișoara pot verifica secția de votare la care trebuie să se prezinte aici. De asemenea, înscrierea în listele electorale permanente poate fi verificată aici.

Potrivit legii, alegătorii votează doar la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea în care își au domiciliul sau reședința. Dacă în ziua votării, aceștia se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiași circumscripții, ei pot vota la orice secție de votare din cadrul circumscripției electorale în care își au domiciliul/reședința.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Până luni, 7 decembrie, ora 01.00, alegătorii, inclusiv cei din localitățile carantinate, se vor putea deplasa la secțiile de votare/de la secțiile de votare, fără restricții și fără prezentarea documentelor doveditoare ale motivului deplasării. De la această regulă, fac excepție persoanele izolate sau carantinate, potrivit legii, acestea având posibilitatea să își exercite dreptul de vot prin intermediul urnei speciale.

Peste 600 de polițiști, pompieri, jandarmi și alți lucrători au fost mobilizați la secțiile de votare din județ

254 poliţişti, 155 jandarmi, 158 polițiști de frontieră și 34 de lucrători (I.G.I., Serviciul pentru Pașapoarte Timiș, Permise de Conducere și Înmatriculări Auto) vor asigura paza şi protecţia celor 601 de secţii de votare. De asemenea, 308 efective, dintre care 240 de poliţişti, 16 jandarmi și 52 de polițiști locali vor asigura măsuri de ordine şi linişte publică, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

În cazul unor incidente, polițiștii de la secțiile de votare vor fi sprijiniți de patrulele de poliție aflate în dispozitivul curent de intervenție. Astfel, 67 de polițiști, 27 de polițiști de frontieră, 36 de jandarmi, 45 de reprezentanți ISU vor fi constituiți în echipe operative, inclusiv luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/