Remus Rof: „Îmi doresc să avem un an cel puțin la fel de bun ca 2022”

remus rof 620x400

Dacă în 2022 Primăria Dognecea a lucrat mai mult la partea de întocmire a documentației necesare pentru accesarea diferitelor programe de finanțare, anul acesta, în comună, se vor deschide mai multe șantiere.

Primarul social-democrat al comunei Dognecea, Remus Rof, a semnat anul trecut patru contracte de finanțare, din care trei cu Ministerul Dezvoltării, pe Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), și unul cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – pe Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Finanțările europene obținute îi dau posibilitatea edilului să facă investiții în sănătate și educație, dar și să vină în sprijinul cetățenilor care locuiesc la bloc.

„2022 a fost un an foarte bun pentru noi. Am semnat mai multe contracte de finanțare pentru lucrări pe care le vom demara anul acesta. Și mă refer aici la reabilitarea și eficientizarea energetică a școlii gimnaziale și a celor patru blocuri din Dognecea, pentru care am obținut finanțare prin PNRR. Tot prin acest program vom realiza și Planul Urbanistic General, care nu a mai fost actualizat din 1992 și care ne va ajuta în dezvoltarea pe viitor a comunei. Un alt contract semnat în 2022 a fost și cel pentru înființarea unui centru comunitar, care vine în sprijinul localnicilor prin oferirea de servicii sociale, educaționale și medicale. Lucrările la centrul comunitar au demarat în noiembrie anul trecut, constructorul având la dispoziție opt luni pentru finalizarea proiectului.”, a declarat pentru expressdebanat.ro, primarul comunei Dognecea.

Până în primăvară, Rof se așteaptă să fie chemat la București pentru semnarea altor două contracte de finanțare. Unul vizează amenajarea de piste de biciclete pe o lungime de doi kilometri, iar altul – modernizarea stadionului comunal.

„Baza sportivă o avem depusă la Compania Națională de Investiții. Va fi un proiect frumos, așteptăm doar semnarea contractului de finanțare, la fel ca și în cazul pistelor de biciclete, pentru care am obținut finanțare tot pe PNRR. Și, nu în ultimul rând, urmează să semnăm și contractul pe Programul Național de Investiții «Anghel Saligny», pentru apă curentă și canal. Vom avea mult de lucru în acest an. De fapt, culegem acum roadele muncii depuse în ultimii doi ani.”, a mai spus Remus Rof.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/