La Curtea Supremă, după ce Tribunalul Timiș a dat liber controversatului PUZ Oglinda: „Hotărârea deschide calea unor abuzuri urbanistice grave”

razvan negrisanu

Arhitect de profesie, consilierul local USR Răzvan Negrișanu spune că hotărârea instanței prin care aleșii locali de Timișoara sunt obligați să voteze deja celebrul PUZ Oglinda reprezintă un precedent de care se pot folosi dezvoltatorii „fără scrupule din Timișoara, Timiș și de peste tot din țară.”

Printr-o decizie dată, Tribunalul Timiș a obligat consilierii locali din Timișoara să aprobe Planul Urbanistic Zonal din zona Pieței Crucii, pe spațiul ocupat anterior de fosta fabrică Oglinda. Acolo, investitorul, SC Oglinda intenționează să ridice un complex rezidențial cu blocuri, spații comerciale, parcări sub și supraterane.

„Instanța a decis că, de acum înainte, oricine ar putea să construiască un bloc indiferent de opinia locuitorilor sau a forurilor decizionale din aparatul primăriei. Chiar dacă noi, consilierii locali, mandatați de voi să vă apărăm de dezvoltări abuzive, votăm respingerea. Pentru că, în ajunul Crăciunului, o instanță timișoreană a dispus Consiliului Local aprobarea PUZ-ului Oglinda. Deși locuitorii din zonă și parohul bisericii aflate chiar lângă teren l-au contestat. Deși dezbaterea publică pe marginea PUZ-ului a fost intensă și cu controvers. Deși avizul de oportunitate era expirat atunci când PUZ-ul a fost depus în vederea aprobării de către Consiliul Local. Deși 200 de oameni au semnat o petiție prin care arătau că procedura de transparență a fost viciată.”, a scris consilierul local Răzvan Negrișanu pe Facebook.

Consilierul critică instanța pentru că obligă aleșii locali, împotriva conștiinței lor, să voteze acest plan urbanistic. Răzvan Negrișanu anunță și că aleșii USR se vor adresa instanțelor superioare pentru clarificarea situației.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Această decizie reprezintă un precedent de care se pot folosi dezvoltatorii fără scrupule din Timișoara, Timiș și de peste tot din țară. Hotărârea deschide calea unor abuzuri urbanistice grave și vine în continuarea unor decizii judecătorești controversate date de Curtea de Apel Cluj, în spețe asemănătoare Oglinda. (…) Pe viitor, dacă o construcție are avizele necesare și din punctul de vedere tehnic este în regulă, consilierii locali nu mai pot face altceva decât să-l aprobe, chiar dacă există motive întemeiate legate de oportunitate sau legalitate.  Noi, consilierii USR, vrem să mergem până la Înalta Curte de Justiție pentru că este în interesul cetățenilor să se clarifice ce atribuții mai are Consiliul Local în materie de urbanism și începem prin a interveni ca parte în acest dosar. Credem că asta este misiunea noastră, să apărăm interesele orașului. Este o problemă de drept ce trebuie urgent dezlegată. În caz contrar, dezvoltatorii imorali, care aleargă doar după profit, fără respect pentru spațiul public și pentru Timișoara, vor avea mână liberă.”, a explicat Răzvan Negrișanu.

Foto: Facebook/Razvan Negrisanu (imagine generată cu DALL-E)

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/