HC Adrian Petrea Reșița dispută astăzi, de la ora 18:00, al treilea joc în acest an în capitală, în compania puternicei formații CSM București. Prima fază a play-off-ului Ligii Naționale de handbal propune o dispută interesantă, care poate avea un deznodământ surprinzător.
Elevii lui Adrian Petrea au jucat de la egal la egal cu cei ai lui Zvonko Sundovski, atât în sferturile de finală ale Cupei României, cât și în returul sezonului regulat. Ambele întâlniri anterioare din Capitală s-au încheiat la egalitate după 60 de minute. În Cupă a fost nevoie de 20 de aruncări de la 7 metri pentru stabilirea învingătoarei. HC Adrian Petrea a fost eliminată dramatic de cea care avea să câștige ulterior Cupa României, în finala cu Steaua, de la Brăila.
Poziționarea celor două echipe în clasamentul sezonului regulat al Ligii Naționale a adus o nouă dispută între CSM București și HC Adrian Petrea Reșița. La fel ca și în Cupa României, cele două echipe se întâlnesc tot în sferturile de finală (faza I din play-off).
„Mergem din nou la București, să jucăm cu CSM, să facem un meci bun, cum le-am făcut și pe celelalte. Cred că dacă jucătorii vor respecta indicațiile tehnico-tactice, vom produce surpriza. În afara lui Nelu Stan, care s-a operat de curând, toți jucătorii sunt apți”, a spus antrenorul Adrian Petrea înaintea plecării la București.
Antrenorul echipei reșițene spune că își dorește ca disputa să își consume toate cele trei episoade: „Pentru frumusețea handbalului, ne-am dori ca această primă fază din play-off să se dispute în trei meciuri. Noi și publicul nostru merităm asta.”
Primul joc dintre CSM București și HC Adrian Petrea este programat astăzi, de la ora 18:00, în sala Rapid din Capitală. Meciul al doilea va avea loc la Reșița, pe 29 aprilie, iar dacă va fi nevoie se va disputa și cel de-al treilea meci, pe 4 mai, la București. În faza următoare se va califica echipa care va câștiga două meciuri. În caz de egalitate după 60 de minute, se va trece la executarea aruncărilor de la 7 metri.
Rămâneți pe Express de Banat pentru a afla detalii în timp real de la meciul din această seară!