Reguli mai stricte pentru publicitatea stradală în Timișoara. Vor fi restricții pentru bannerele mari pe clădirile istorice

publicitate stradala timisoara 2

Primăria Timișoara pregătește un set de reguli stricte pentru publicitatea stradală în municipiu. Lipsa unui regulament a făcut ca în orașul de pe Bega să nu existe niciun fel de control asupra modului sau locurilor în care sunt amplasate bannere sau mesh-uri de mari dimensiuni pe clădiri.

În acest moment, în Timișoara nu există niciun regulament în vigoare cu privire la publicitatea stradală. Domeniul a fost reglementat printr-o hotărâre de consiliu local aprobată în 2009, însă aceasta a fost abrogată, la fel ca toate cele similare din alte localități ale țării, printr-o lege care a intrat în vigoare în 2013.

„A existat un HCL, 160/2009, care a fost abrogat de drept în 2013, deci nu a existat o bază legală pentru reglementarea publicității stradale în Timișoara, de asta probabil și haosul care a apărut în anumite zone. Legea 185/2013 a fost o idee bună pentru că a încercat să traseze niște criterii pentru publicitatea stradală, doar că ele trebuiau reglementate printr-un regulament de către fiecare primărie în țară, pentru că legea nu putea să stabilească în Timișoara care sunt zonele de publicitate restrânsă sau ce anume ne dorim să protejăm.”, a explicat consilierul local Paula Romocean.

publicitate stradala timisoara 1

Așadar, principala noutate este că în Timișoara va fi supus votului aleșilor locali un regulament în acest sens. Orașul va fi împărțit în patru zone – 3 pentru publicitatea restrânsă, iar una pentru publicitate liberă. Zona de publicitate restrânsă este reprezentată de principalele cartiere istorice, zona 1 – bulevardul CD Loga, Mihai Eminescu sau campusul universitar, zona 2 va fi reprezentată de interiorul inelului de circulație 4,  zona 3 va cuprinde principalele artere de circulație, iar cea de publicitate liberă – pe toate cele care nu sunt incluse în zonele 1, 2 și 3.

„Bănuiesc că toată lumea a observat aspectul haotic, poluarea vizuală mai ales în zonele protejate, în zonele istorice. Acest regulament este destul de detaliat, are peste 35 de pagini, sunt reglementate inclusiv aspecte legate de modul în care trebuie să arate vitrinele, firmele, modul de instalare al acestora pe fațade. Important este faptul că în zonele istorice nu va mai permisă amplasarea pe fațade a mesh-urilor decât dacă reproduc imaginea clădirii după restaurare, iar textele comerciale vor fi permise doar pe o suprafață de maximum 25% din suprafața mesh-ului.”, a mai spus Paula Romocean.

Prin acest regulament, autoritățile locale își propun să protejeze, să curețe vizual zona istorică, unde regulile privind publicitatea stradală vor fi mai stricte. Documentul va intra în consultare publică, apoi supus votului consilierilor locali.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/