„Regal pentru Centenar în Cetatea Caransebeș”

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș a găzduit spectacolul intitulat „Regal pentru Centenar în Cetatea Caransebeș”, organizat de Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică al municipiului.


Spectacolul a cuprins cântece folclorice, patriotice şi colinde, jocuri populare din Banat şi din alte zone etnografice, dansuri sportive şi de societate, încheiat cu o piesă de teatru. Printre participanţii care au adus bucuria apartenenţei la România şi lumina Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos se numără două tinere soliste ale Ansamblului „Doina Banatului”, Corul „Ecumenica” al Colegiului Național „Traian Doda” și Corul „Gheorghe Dobreanu” al Catedralei istorice „Sf. M. Mc. Gheorghe”, reunit cu Corul „Ioan Teodorovici” al Parohiei „Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Caranebeș, Ansamblul „Junii Gugulani”, Ansamblul „Tibiscum” al Colegiului Naţional „Traian Doda”, Trupa de dans „Magnum Dance Caransebeş” şi Trupa de teatru „Masquerade” a Colegiului Național „Traian Doda”.

casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

„În Ajun de Sfântul Nicolae, am presărat în ghetuţele sufletelor spectatorilor noştri un strop de lumină, de bucurie, purtându-i prin Banatul de Munte şi de pustă pe plaiuri bucovinene, prin întreaga Românie şi, cum nu există graniţe atunci când iubeşti şi crezi, chiar la ieslea din Betleem. Regalul nostru a îmbinat deci sărbătoarea Centenarului cu cea a Crăciunului, pentru că cele mai frumoase daruri pe care le-am primit în viaţa noastră sunt acelea de a fi români şi de a avea, în inimile noastre tricolore, fericirea sfântă a Naşterii unui Mântuitor! Îndrăznesc să afirm că spectacolul a fost un succes, deoarece participanţii noştri, copii şi tineri de toate vârstele, şi-au dăruit o parte din suflet pe altarul de jertfă al ţării noastre, stropit cu sânge şi udat de lacrimi, ca mulţumire lui Dumnezeu, Făuritorul tuturor lucrurilor, şi eroilor noștri, făuritori ai României Mari! Mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în desfăşurarea spectacolului nostru, arătând că municipiul Caransebeş se mândreşte cu oameni talentaţi şi dăruiţi artei şi frumosului, români cu ţeluri înalte, alături de care ştim că nu spunem în zadar «La mulţi ani, România!»”, ne-a precizat Roxana Novacovici, inspector turism la CNIPT Caransebeş.

Spectacolul „Regal pentru Centenar în Cetatea Caransebeș” s-a înscris în lista evenimentelor organizate în municipiul de pe Timiş şi Sebeş cu prilejul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/