Regal de teatru la Oravița! Zece zile de nota zece în cinstea celui mai vechi teatru din România!

În acest sfârșit de săptămână, la Oravița se dă startul unei gale unice. Actorii teatrelor naționale din România vor urca pe scenă pentru a sărbători în cel mai frumos mod cei 200 de ani de existență a celui mai vechi teatru din țară.

La începutul lunii octombrie 1817, Oravița scria istorie și așeza România pe harta țărilor care au ridicat jocul actorilor la nivel de artă dramatică. Primul edificiu cultural din țara noastră în care piesele de teatru și-au găsit o scenă a fost Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” din Oravița, numit, la acea vreme, Orawitzaer Burgtheater.

La începutul lunii octombrie 2017, actori din toată țara vin să aniverseze cele două secole de când Oravița a făcut cel mai important pas pentru teatrul românesc. Timp de 10 zile, în aceeași clădire care de-a lungul anilor a dat o definiție culturii, arta va fi așezată pe un piedestal al valorii prin Gala Teatrelor Naționale din România.

Așadar, în perioada 1 – 10 octombrie, în fiecare seară, cu o singură excepție, când spectacolul se va ține pe timp de zi, locul de întâlnire pentru iubitorii de cultură cărășeni va fi sala Teatrului Vechi „Mihai Eminescu” din Oravița și platoul din fața clădirii.

PROGRAMUL GALEI TEATRELOR NAȚIONALE DIN ROMÂNIA

Duminică, 1 octombrie, ora 19.00 – Teatrul Național „I. L. Caragiale” București și UNITER prezintă „Dor de Eminescu”, regia Ion Caramitru;

Luni, 2 octombrie, ora 19.00 – Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” din Oravița și Asociația Scenic Art prezintă „Stella” de Wolfgang von Goethe în regia lui Ștefan Iordănescu;

Luni, 2 octombrie, ora 20.30 – platoul din fața Teatrului Vechi „Mihai Eminescu” din Oravița, Auăleu prezintă pectacolul stradal „Huooooo!” de Ovidiu Mihăiță;

Marți, 3 octombrie, ora 19.00 – Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova prezintă „Cealaltă țară” de Herta Muller în regia lui Alexandru Istudor;

Miercuri, 4 octombrie, ora 19.00 – Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București prezintă „London – a new story” de Bianca Ionescu-Ballo în regia Andei Cruceanu;

Joi, 5 octombrie, ora 19.00 – Teatrul Național „I. L. Caragiale” București prezintă „ActOrchestra” (creație colectivă) în regia lui Horia Suru;

Vineri, 6 octombrie, ora 19.00 – Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara prezintă „Aeroport” de Ștefan Caraman în regia lui Ion-Ardeal Ieremia;

Sâmbătă, 7 octombrie, ora 12.00 – Compania Soso Nuti prezintă „Cufărul magic” pe platoul din fața Teatrului Vechi „Mihai Eminescu” din Oravița;

Sâmbătă, 7 octombrie, ora 19.00 – One-man show Florin Piersic Jr. prezintă „Freak Show” în interpretarea și regia proprie;

Duminică, 8 octombrie, ora 19.00 – Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași prezintă „Unu + Unu”, text și regie de Lucian Dan Teodorovici;

Luni, 9 octombrie, ora 19.00 – Teatrul Național Târgu Mureș prezintă „Limba materna – Memeloschn” de Sasha Marianna Salzmann în regia Olgăi Macrinici (debut regizoral);

Marți 10 octombrie, ora 19.00 – Filarmonica „Banatul” din Timișoara, concertele „Anotimpurile” de Antonio Vivaldi, solist Gabriel Popa.

Fiecare spectacol va avea parte de preambuluri cultural-literare (simpozioane, luări de cuvânt, expoziții, lansări de carte și surprize artistice).

Intrarea la spectacole se va face pe bază de bilet sau abonament. Prețul unui bilet este 30 de lei. Spectatorii au posibilitatea de a achiziționa și abonamente. Așadar, pentru un abonament pe cele 10 zile doritorii vor plăti 150 de lei, în timp ce abonamentul pentru elevi sau pensionari este de 50 de lei. Rezervări se pot face la numărul de telefon 0773 955 208.

Mai multe detalii și imagini se găsesc pe pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/Oravita-200-2058462577708048/

Gala Teatrelor Naționale din România este organizată de Guvernul României, Ministerul Culturii, Primăria Oravița, alături de Centrul Cultural și Complexul Muzeal „Teatrul Vechi Mihai Eminescu”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/