Regal de karate la Reșița

Sala de sport a Liceului de Arte „Sabin Păuța” din municipiul de pe Bârzava va găzdui, în perioada 4-6 martie, Campionatul Național de Karate Tradițional – Fudokan, Zona Ardeal pentru copii, cadeți, juniori, tineret și seniori.

La competiție sunt așteptați să participe aproximativ 170 de sportivi de la 14 cluburi din județele Caraș-Severin, Arad, Cluj, Bihor, Sălaj, Hunedoara și Harghita, miza fiind calificarea pentru finalele de la Galați, respectiv Iași, în aprilie și mai 2016. De la clubul sportiv organizator, Asahi Dojo Reșița, vor participa 17 sportivi antrenați de Gabriel Dobromirescu. Competiția de la începutul lunii martie este organizată de CS Asahi Dojo Reșița, în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului, Federaţia Română de Karate Tradiţional şi Direcţia Județeană pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/