Reechilibrarea bugetului Primăriei Moldova Nouă depinde de banii veniţi de la Guvern şi de gradul de colectare a taxelor şi impozitelor locale

Majoritatea UAT-urilor din România așteaptă ca guvernanții să vină cu o rectificare bugetară, sprijinirea bugetelor administrațiilor publice fiind gura de oxigen necesară după perioada stării de urgență, perioadă în care primăriile au fost nevoite să bage mâna în buzunarul propriu pentru a asigura cele necesare: echipamente de protecție, alimente etc. E și cazul UAT-ului de la malul Dunării.

Deși la Moldova Nouă nu au fost puse la bătaie sume exorbitante pentru a ține piept pandemiei, totuși edilul orașului, Adrian Torma, speră ca cei de la București să ia în calcul aceste cheltuieli atunci când vor repartiza bani către UAT-uri, încasarea acestor sume facilitând mai repede materializarea unor proiecte înspre binele comunității:

„Guvernul României, în primul rând, să aloce bani UAT-urilor care au cheltuit cu nenorocita asta de pandemie sumele alocate din bugetul local. Noi, aici, nu avem o sumă mare. Este vorba de undeva la 300.000-350.000 lei, bani care au fost cheltuiți pentru: ajutorarea familiilor defavorizate, susținerea apariției unor grupuri de jandarmi pe perioada stării de urgență, dezinfecții la nivel de oraș și achiziționarea echipamentelor de protecție necesare”, a detaliat primarul.

Un alt aspect de care ar trebui să țină cont cei aflați la putere se referă la situația persoanelor care fac parte dintr-o categorie specială: asistenții personali și persoanele cu dizabilități. La acest capitol, ajutorul așteptat la Moldova Nouă se ridică undeva la 1,5 milioane de lei.

„Cred că ar trebui puțin modificată legislația vizavi de banii care ne vin pentru persoanele cu handicap, situație pe care noi o gestionăm în acest moment și unde cam toate primăriile au alocat sume mai mici așteptând această rectificare care să ne echilibreze bugetele. Aici am avea nevoie de undeva la 1,5 milioane de lei. Deci, pentru echilibrarea bugetului vom avea nevoie de minimum 2 milioane de lei”, a ţinut să atragă atenţia Adrian Torma.

Pandemia și anumite activități puse pe stand-by și-au lăsat amprenta inclusiv asupra gradului de colectare al taxelor și impozitelor locale, spre deosebire de anul trecut, în această perioadă, bugetul orașului de la Dunăre beneficiind de o infuzie cu 900.000 de lei mai puțin.

„Cred că toată lumea e conștientă de faptul că taxele și impozitele locale au avut un regres și chiar în acest moment pot spune că am o informație la zi. Față de aceeași perioadă a anului trecut, avem cu 900.000 de lei mai puțin încasați din taxele și impozitele locale. Toate aceste sume neîncasate ne afectează punerea în aplicare a obiectivelor pentru că foarte mulți ne întreabă: «Când ne faceți?» uitând că de fapt aici nu e un sac fără fund și banii stau la seif. Trebuie încasați fie de la guvern, fie din taxele și impozitele locale și, în funcție de încasări, putem să asigurăm proiectele din bugetul local și cofinanțarea proiectelor europene sau a celor pe care le avem în implementare”, a mai adăugat primarul orașului din Clisura Dunării.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/