Șeful administrației publice locale de la Berliște, Nicolae Orăvicean, nici nu mai are putere de reacție față de suma repartizată de către Ministerul de Finanțe instituției pe care o conduce, edilul subliniind că nu poate face aproape nimic cu cei 7.000 de lei, alocați la rectificarea bugetară.
În momentul de față, Primăria Berliște are nenumărate proiecte în derulare pentru care, explică edilul, s-au dus lupte colosale în vederea câștigării lor, proiecte care au și o parte de cofinanțare, iar valoarea totală pe care administrația publică cărășeană ar trebui să o scoată din buzunar în acest sens se ridică undeva la suma de 550.000 lei, sigur, repartizată pe doi ani. În plus, Orăvicean atrage atenția că ar mai avea nevoie de încă 300.000 lei pentru funcționare: „Din luna octombrie eu nu am bani să plătesc salarii, nu o să fie bani să plătesc curentul, telefoanele etc.’’
La un calcul simplu, suma distribuită comunei Berliște la rectificarea bugetară nu reușește nici pe departe să acopere toate nevoile instituției conduse de Orăvicean, edilul-șef afirmând că tot ceea ce poate face cu această sumă este să acopere „două ajutoare de înmormântare’’. Mai mult decât atât, primarul spune că această distribuire a sumelor este un fenomen ciudat în România, motiv pentru care își pune următoarea întrebare: „De ce nu se alocă bani suficienți bani primăriilor care au venituri puține, însă nu din vina lor?’’.
Cu privire la problematica colectării, edilul punctează că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru ca gradul de colectare în Berliște să ajungă, din 2016 până în prezent, la un procent de 90%. Concret, Nicolae Orăvicean dezvăluie că, timp de trei ani, acesta a reușit să aducă în plus la bugetul local suma de 100.000 lei: „Asta este foarte mult pentru o comună care se depopulează, pentru o comună în care 40% din familii au venituri foarte mici sau deloc. Dar acești bani i-am dirijat spre dezvoltare.’’, a concluzionat primarul comunei Berliște pentru expressdebanat.ro.