Semmeringul bănățean trebuie salvat! Această propoziție ar ieși din gura oricărui călător care s-ar încumeta să bată la pas traversele de tren, măcar pe jumătate din traseul șerpuit pe care Mocănița își târâie vagoanele.
Călătorii care cred că și-au scăldat deja ochii cu toate „bunătățile” naturale pe care Caraș-Severinul le oferă trebuie să mai stea puțin pe gânduri. Semmeringul bănățean ascunde o lume magică, pitită printre coroane de frunziș, tuneluri și viaducte care-ți lasă goluri în stomac. Și timpul a rămas blând cu cea mai veche linie de tren montană, ba mai mult, a conservat locul atât de bine încât natura și-a făcut de cap. Până și tunelurile întunecate și reci au fost invadate de armate de ciuperci.
Mocănița nu mai calcă prea des pe acolo, iar planurile „părinților” oficiali ai Semmeringului nu-i mai dau foarte multe șanse de supraviețuire. Trenul totuși circulă încă, burdușit cu turiști cum n-au mai văzut nici măcar oamenii locului. Oameni din toate colțurile județului și chiar ale țării vin curioși să parcurgă traseul de tren care taie muntele în felii.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157646739835855″]
Peisajele deschise pe ferestrele Mocăniței sunt unice, dar nu se compară nici pe departe cu ceea ce ascunde linia montană de tren odată luată la picior. Șinele se întind pe o distanță de 33 de kilometri, iar traseul pe jos nu se abate nici măcar un metru de la calea pe care circulă trenul.
Pornind din gara din Anina, piciorul călătorului are ocazia să treacă prin boltele scheletice ale ruinelor uzinei, după care betoanele se astupă cu verdeață. Ce urmează este o adevărată operă de artă. Un tablou cu tuneluri din verdeață cu o „trenă” lungă de tufe de mure, coloane înalte de stâncă și viaducte a căror înălțime îți taie răsuflarea.
Trenul nu-ți sparge „balonul” de liniște decât de două ori pe parcursul traseului. Asta dacă pasul reușește să te poarte suficient de repede încât să zburzi toți cei 33 de kilometri într-o singură zi. Dar graba nu este deloc indicată, și asta pentru că fiecare sută de metri abundă de frumusețe care nu trebuie ratată.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157646320817067″]
Astfel, în plimbare ușoară, jumătate din traseu se poate parcurge lejer într-o singură zi. Locuri de popas se găsesc mai greu, asta pentru că ochiurile de poiană sunt cam rare în prima parte de traseu, dar sacii de dormit și vatra de foc își pot găsi loc pentru o noapte și la doi metri de calea ferată.
Cea de-a doua jumătate de traseu e presărată cu viaducte care mai de care, astfel ca nimeni să nu aibă timp să se plictisească. Picioarele se opresc tot în gară, însoțițe până la final de tufele de mure. Oprirea se face la Oravița, unde magia Semmeringului bănățean se sparge între mașini, voci și civilizație.
Foto: Dragoş Bãlteanu
Dudie Alexandra, trenul se compune dintr-o locomotiva si unul sau mai multe vagoane. Fiecare din acestea au osii si/sau boghiuri, dupa caz. In nici un caz, trenul nu are traverse. Acelea sunt traverse de cale ferata.
Dar voua nu va pasa sa va exprimati corect, este. Ca doar, prostimea, intelege despre ce este vorba si, fiind vorba de prostime, de ce sa ne omoram noi, ziaristii, sa o mai invatam cate ceva. Au bon entendeur salut !