Recolta de cereale, afectată de precipitații și intemperii

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Agricultorii cărășeni au recoltat mai puțin anul acesta, față de 2022. Specialiștii din domeniu pun producțiile slabe pe seama vremii capricioase.

2023 se anunță zgârcit cu agricultorii din Caraș-Severin. Ploile abundente și temperaturile scăzute din această primăvară și vară au afectat culturile de păioase însămânțate în toamnă. Campania de recoltare a cerealelor în Caraș-Severin a ajuns la final, culturile de grâu, orz și rapiță fiind recoltate aproape integral, de pe o suprafață totală de aproximativ 29.000 de hectare.

„Până în acest moment, din suprafața totală însămânțată în toamna anului trecut, 99% este recoltată. Din cauza frigului și a precipitațiilor abundente, producțiile obținute sunt mai mici ca și anul trecut. Astfel, la grâu a fost obținută o producție de 4.612 kilograme la hectar, la orz de 5.674 kg/ha și la rapiță de 2.759 kg la hectar. Suprafața cu grâu însămânțată în toamnă a fost de 19.931 ha, la orz – 2.219 ha și la rapiță a fost de 6.500 ha.”, a declarat Adina Bâte, directorul adjunct al Direcției Județene Agricole Caraș-Severin.

promovare banner maxagro Muzeul TM

În 2022, producțiile medii la hectar obținute în Caraș-Severin de agricultori au fost de 5.903 kg/ha la grâu, de 7.592 kg/ha la orz, iar la rapiță de 3.631 kg/ha.

Nici cultura de porumb nu se prezintă tocmai bine, mai precizează Adina Bâte, aceasta fiind afectată de grindina și vijeliile din această vară, așa că este posibil ca, în toamnă, hambarele fermierilor să fie mai mult goală decât pline.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/