Reclamație liberală la prefect împotriva primarului PSD Daniel Boambeș. „Să vină Corpul de Control, este un dictator!”

Trei consilieri liberali și unul din partea ALDE, membri în Consiliul Local Constantin Daicoviciu, îl acuză pe primarul social-democrat Daniel Boambeș de ilegalități, astfel că au înaintat o solicitare Instituției Prefectului pentru a efectua un control amănunțit la Primăria din localitate.

Deși nu prezintă amănunte, semnatarii documentului Lucian Călțun, Vlad Dorel, Dorian Cărăbași și Marius Valagiurgi aduc la cunoștința prefectului Matei Lupu că activitatea din cadrul Primăriei este total nelegală. Aleșii locali susțin că o variantă le este prezentată în Consiliul Local pentru a fi aprobate proiectele și alta este realitatea pe care ei au descoperit-o mai târziu.

Prin sesizarea trimisă Prefecturii Caraș-Severin, cei 4 consilieri solicită o verificare amănunțită efectuată de Corpul de Control al Instituției Prefectului, la care să fie și ei prezenți pentru a oferi date reale.


Semnatarii reclamației spun că primarul Daniel Boambeș încalcă în mod repetat și abuziv dispozițiile art. 39 alineatele L 2,3, art. 51 alin 2, din Legea 215/2001 privind administrația publică locală, republicată cu modificările și completările ulterioare. Consilierii se plâng de faptul că ședințele ordinare se organizează rar pentru a nu da dreptul la Întrebări și Interpelări sau Diverse, nu se pun la mapă documentele necesare pentru a putea vota în cunoștință de cauză, PSD fiind majoritar în Consiliul Local. De aceea consilierul Lucian Călțun a făcut plângere în contencios administrativ la Tribunalul Caraș-Severin.

„Supărarea noastră a răbufnit la ultima ședință extraordinară, ședința fiind programată la ora 18 în 25 martie și a început la 18.30 pentru că nu erau documentele la mapă. Eu am dorit să aflu informații despre un proiect realizat de Primărie în satul Zăgujeni, pentru că după finalizarea investiției de reabilitare străzi și amenajare rigole, sătenii se plâng că acum au inundate grădinile și casele țin umiditate. Bineînțeles că nu ne-a luat în seamă acest mic dictator”, ne-a declarat consilierul Călțun.

Precizăm că PSD-ul deține majoritatea în Consiliul Local Constantin Daicoviciu, cu 6 mandate. PNL are 4 consilieri locali, iar ALDE, 1.

Primarul comunei, Daniel Boambeș, deși nu a dorit să intre în polemici, ne-a menționat că acesta este rolul opoziției, să reclame, însă poate să vină orice control pentru că el nu a făcut nimic ilegal.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/