Reclamă negativă cu iz politic în stațiunea Băile Herculane

După ce a apărut în media un reportaj despre Sfinxul de la Topleț, una dintre cele mai spectaculoase stânci antropomorfe de la noi din țară, Primăria Băile Herculane a emis un punct de vedere, concluzia fiind că afirmațiile din acest reportaj apărut la o televiziune națională sunt tendențioase.

Primăria Băile Herculane nu poate interveni legal și cheltuiește sume de la bugetul local deoarece toate suprafețele de teren de la Sfinx aparțin de Comuna Mehadia, se arată într-un comunicat de presă. Răspunsul vine după ce în reportaj se specifică: „Administrativ, zona aparține de Primăria Băile Herculane. Primarul refuză să ne primească. Nu vrea să vorbească nici despre gunoaiele care au pus stăpânire pe stațiune sau pe drumul spre Sfinx. Așa că ducem imaginile la Garda de Mediu Caraş-Severin”.

Conducerea Primăriei Băile Herculane menționează că nu se ocupă de colectarea gunoaielor, având desemnat un operator specializat pentru acest lucru. „Facem precizarea necesară că gunoaiele și șobolanii filmați se află la cel puțin 6 km de zona «hotelurilor de lux» din stațiune și nu lângă acestea, așa cum se afirmă tendențios în reportaj”.

Directorul Gărzii de Mediu Caraș-Severin, Senina Dreve, ne-a precizat că în urma sesizării reprezentanților televiziunii naționale, inspectorii de mediu au controlat zona din imaginile filmate, care nu se află lângă Sfinxul de la Topleț și a fost aplicată o amendă de 15.000 de lei cu măsuri complementare de curățare a zonei până în 26 iulie. „În 31 iulie s-au făcut verificări și s-a constatat că nu s-a intervenit pentru curățenie în zona de deșeuri inerte, astfel că s-a aplicat o amendă de 100.000 de lei cu noi măsuri de curățenie până în 9 august. Dacă ar fi ținut cont de recomandări, în două zile se puteau colecta deșeurile, tot felul de materiale rezultate din construcții, saltele de pat și multe altele, dar așa s-au mai dispus trei măsuri complementare.”, ne-a precizat directorul Gărzii de Mediu.

Amenda contravențională se poate achita, conform legii, în 15 zile la o sumă de 25.000 de lei.

Potrivit Primăriei Băile Herculane, „deponeul este pentru materiale și resturi vegetale și materiale provenite din construcții, moloz, cărămizi (de unde și mirarea «turiștilor» când au dat peste aceste deșeuri acolo). Este adevărat că acolo nu trebuiau să fie depozitate și altfel de deșeuri, dar ce să-i faci, lumea este plină de binevoitori”.

Autoritățile locale aruncă vina, pentru controlul Gărzii de Mediu, pe un fost consilier local din partea PNL, Doru Coșei: „Sfătuim pe domnul cameraman Cristi Popovici ca atunci când va reveni în stațiune să-și aleagă mai cu grijă «ghidul turistic» neautorizat (fost consilier local, care și-a pierdut mandatul din cauza absențelor), să nu fie nevoit să-și rupă mașina pe drumuri ce nu sunt trecute pe hartă și trasee turistice imaginare ce străbat o fostă haldină de gunoi, care astăzi este un deponeu autorizat ce aparține Consiliului Local”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/