Reabilitarea termică a blocurilor din Dognecea, aproape gata

anvelopare blocuri dognecea

Demarate în vara acestui an, lucrările de anvelopare și eficientizare energetică a patru blocuri de locuințe din Dognecea intră în linie dreaptă.

50 de familii din localitatea condusă de social-democratul Remus Rof beneficiază de pe urma unei investiții derulată cu fonduri europene de Primăria Dognecea, care a presupus reabilitarea și eficientizarea energetică a patru blocuri de locuințe. La trei dintre cele patru unități locative lucrările sunt gata deja.

Suntem pe final cu reabilitarea blocurilor. Trei dintre ele sunt gata, iar la ultimul se lucrează. Sperăm ca până la sfârșitul anului să fie gata și acesta. A lucrat foarte bine constructorul, s-a mișcat repede și sunt mulțumit. Legat de celelalte cinci blocuri pe care le mai avem în localitate, vom încerca să găsim și pentru ele finanțare și să facem lucrări similare”, a declarat Remus Rof.

Prin proiect s-au realizat lucrări de creștere a eficienței energetice, prin termoizolarea celor patru blocuri. Constructorul a intervenit cu lucrări la șarpantă și acoperiș, a efectuat termoizolații la nivelul plăcii de beton și a podului, și a înlocuit tâmplăria veche a ușilor și ferestrelor cu PVC și geam termopan. De asemenea, pe fiecare bloc au fost montate panouri fotovoltaice.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/