Reabilitarea școlii din Eftimie Murgu a „înghițit” peste patru milioane de lei!

Cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național pentru Dezvoltare Locală, clădirea școlii cu clasele I-VIII din Eftimie Murgu, care găzduiește și grădinița, a fost renovată și eficientizată energetic.

Condiții mai bune de studiu, din toamnă, pentru elevii și preșcolarii din comuna morilor de apă. Demarate în urmă cu doi ani, lucrările de reabilitare și modernizare a unității de învățământ din Eftimie Murgu se apropie de final, potrivit declarațiilor primarului Mihai Otiman. „Unitatea de învățământ a beneficiat de o finanțare în valoare de 4,2 milioane de lei, cu ajutorul căreia s-a reușit reabilitarea și modernizarea ei. Mai sunt de făcut unele finisaje la interior, dar până în iunie vor fi gata și vom putea face recepția. Lucrările au început în 2019 și au presupus anveloparea clădirii, reabilitarea podului, izolații interioare, montarea unei centrale termice, zugrăveli interioare și exterioare, reabilitarea curții și amenajarea unui teren pentru activități sportive.”, a explicat primarul comunei Eftimie Murgu.

Sursa foto: wikipedia.org

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/