Unul dintre principalele canale de colectare a apelor de ploaie de pe terenurile din jurul Lugojului, cu un rol important în prevenirea inundațiilor în oraș, a fost decolmatat și reconstruit.
Lucrările au debutat la începutul lunii aprilie, în prima fază fiind executate lucrări de defrișare a vegetației. Până în prezent, s-a refăcut în totalitate traseul canalului, care pornește de la fostul centru de erbicide, de la ieșirea din oraș spre Deva și ajunge până la intersecția drumului Hezerișului cu centura ocolitoare. Cursul canalului subtraversează centura ocolitoare prin zona din spate a autobazei de transport de pe strada Făgetului și continuă pe lângă strada Poalele Viilor până pe Hezerișului, de unde continuă până la Coștei și se deversează în canalul Timiș Bega.
„Lucrările s-au efectuat pe o lungime de aproape șase kilometri. Prima fază de restabilire a traseului inițial și decolmatarea au fost efectuate. Urmează lucrările de reconstrucție la standarde, cu o lățime la bază din adâncime, de un metru, iar la baza de suprafață va avea 2,5 metri”, a informat Aurelian Mustață, inspector Protecție Civilă în cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Lugoj.
Finanțarea lucrărilor este asigurată de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, filiala Timiș, care a inclus anul acesta municipiul nostru în planul de investiții, după mai mulți ani de insistențe ale responsabililor de la Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Lugoj.