Râuri mai curate! Apele Române Banat au strâns aproape 6 tone de gunoaie

apa banat

Râurile din zona de vest a țării sunt mai curate mulțumită celor de la Apele Române Banat. În ultimele două luni, în cadrul campaniei „Curățăm România”, au fost adunate aproape 6.000 de kilograme de gunoaie.

Apele Române Banat s-a implicat în cadrul campaniei „Curățăm România”, astfel că, în ultimele două luni, a fost adunată o cantitate impresionantă de gunoaie de pe râurile, malurile lor, și păduri.

ABA Banat, numai prin acțiunile sale directe, pe care le-a inițiat, a reușit să strângă 5.720 kg de deșeuri, de pe tronsoane mai lungi sau din punctele critice semnalate de opinia publică, de pe râurile care împânzesc aria de competență: Bega, Timiș, Bârzava, Bistra, Rudăria, Dunăre, acumulările Oravița, Dognecea Mare și Dognecea Mică. Sperăm să vă bucurați de locuri curate din natură, să le protejați și să vă simțiți în ele ca în casa voastră! Iar la anul viitor să regăsim locurile la fel de curate, așa cum le-am lăsat”, au informat reprezentanții instituției.

Pe lângă angajații ABA Banat, în cadrul campaniei au fost implicați numeroși voluntari și primăriile din zona Banatului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/