Râul Alb, punct de întâlnire între culturi și sisteme de educație

Schimb de experiență într-un cadru natural. De asta au parte elevii Colegiului Național „Mircea Eliade” din Reșița în acest final de săptămână. 

Colegiul Național „Mircea Eliade” REȘIȚA, având ca parteneri Nvo Skola Plus, Bela Crkva, Serbia, Casa Corpului Didactic și Inspectoratul Școlar Caraș-Severin desfășoară Programul – Schimb de Experiență: „Dialog intercultural și educație contemporană”, în perioada 25 -26 mai, în Tabăra de la Râul Alb, unde participă elevi, părinți și cadre didactice din instituțiile partenere.

Programul face parte din Seminarul Didactica Internațional „Promovarea valorilor fundamentale ale istoriei și culturii naționale prin educație școlară, formare profesională și învățare pe tot parcursul vieții” și este coordonat de directorul adjunct al Colegiul Național „Mircea Eliade” Reșița, profesor Cristina Mirela Perța.

Scopul programului este de a promova bunele practici educaționale în beneficiul copiilor prin schimbul de experiență interculturală între instituțiile partenere în vederea simulării atitudinilor de respect, empatie și admirație față de muncă, tradiții și obiceiuri specifice, creării de oportunități și motivaţii pentru copiii și cadrele didactice din instituțiile implicate. Unul dintre obiectivele propuse este: dezvoltarea cooperării și colaborării între cadrele didactice și elevii Colegiului Național „Mircea Eliade” Reșița și Skola Plus, Bela Crkva, Serbia.

În cadrul programului, în prima zi se vor desfășura ateliere de lucru dedicate elevilor având următoarea tematică:

  • „Cântec, joc și voie bună” – program artistic cu elemente specifice culturii românești și sârbești;
  • „Lumină și culoare” – atelier de lucru unde elevii realizează prin tehnica șervețelului farfurii decorative cu motive tradiționale;
  • „Pe fir de poveste” – activitate în care elevii interpretează prin joc de rol povestea „Fata babei și fata moșneagului” și povestea „Orașul meu”;
  • „Găseşte cuvântul potrivit”- joc didactic;
  • „Vocabularul jucăuș” – activitate loxicografică;
  • „Memorialul Vasile Szabo”, ediția a III-a – competiție sportivă la care participă şi echipe din alte unităţi şcolare din judeţ;
  • „Mai «verde» în două zile” – activitate didactică şi de ecologizare.

Workshop-ul dedicat cadrelor didactice se va desfășura în a doua zi și este coordonat de prof. Nicoleta Marcu și prof. Iasmina Turturea.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/