Răsună clopotele în bisericile din Timișoara de Ziua Eroilor. Programul evenimentelor

ziua eroilor
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Eroii vor fi pomeniți la Timișoara, la praznicul Înălțării Domnului. La toate bisericile din oraș, în 25 mai se vor auzi dangăte de clopote, iar la monumentele dedicate eroilor vor fi depuse coroane de flori. 

Astfel, în 25 mai, de la ora 9, la Monumentul Eroilor din Cimitirul Eroilor (Calea Lipovei) va avea loc o ceremonie în cadrul căreia se va intona imnul României, apoi se va oficia o slujbă de pomenire a eroilor și se vor depune coroane și buchete de flori. De la ora 9.55, garda de onoare va defila la Monumentul Eroilor români din Primul și Al doilea Război Mondial, Monumentele Eroilor sovietici, sârbi, germani și francezi.

La Catedrala Mitropolitană, între orele 9.30 – 12.00 va avea loc Sfânta Liturghie de Înălțare a Domnului, iar între 11.59 și 12 – în toate lăcașele de cult din Timișoara vor bate clopotele. După ora 12, manifestările se mută la Monumentul Crucificării din fața catedralei; și acolo va avea loc o slujbă de pomenire, vor fi depuse coroane de flori și va defila garda de onoare.

promovare banner maxagro

Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de sărbătoare națională și este marcată în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, Ziua Înălțării, potrivit tradiției românești. De Ziua Eroilor sunt comemorați bărbații și femeile care au murit în timp ce serveau în forțele armate.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/