O tânără de 19 ani a fost răpită în plină zi de pe Calea Caransebeșului din Reșița. Cel care a băgat-o cu forța în mașină este chiar fostul ei iubit.
Alarma s-a dat după un apel la 112 pe care tânăra a reușit să îl facă luni, 22 mai, în jurul orei 16.00. Aceasta a sesizat că a fost răpită și a cerut ajutor, dar nu a spus nici cum se numește, nici unde anume se află. Din fericire, polițiștii au intrat repede pe fir și au reușit imediat să stabilească locul din care a sunat tânăra.
Potrivit anchetatorilor, femeia a fost răpită de pe Calea Caransebeșului luni, cu puțin înainte de ora 16.00. A fost băgată cu forța într-o mașină de fostul iubit, în vârstă de 28 de ani, care a și lovit-o. La volan se afla o femeie de 31 de ani. Tânăra a reușit să sune la 112 chiar din autoturism, moment în care femeia de la volan i-a smuls telefonul și l-a aruncat. Victima a fost dusă la domiciliul bărbatului, în Apadia, comuna Brebu. În scurt timp, la casa lui au ajuns și polițiștii.
Bărbatul de 28 de ani este acum cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate și lovire sau alte violențe. În cazul său, magistrații de la Judecătoria Reșița au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Femeia care l-a ajutat a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind cercetată pentru complicitate la infracțiunea de lipsire de libertate și tâlhărie.