Raoul Trifan (USR): „Este o rușine imensă pentru că PNL a ajuns în această situație”

Senatorul USR de Timiș Raoul Trifan îi critică pe liberali pentru alianța politică pe care au încheiat-o cu social-democrații și spune că și-au trădat alegătorii prin alegerea făcută. 

Recent, cei de la USR PLUS Timiș anunțau pe pagina de Facebook că, la București, PSD și PNL negociază prefectul județului Timiș și, notau ei, „va fi PSD”. În context, senatorul Raoul Trifan îi critică pe foștii parteneri de la guvernare pentru noua „relație” cu social-democrații.

„Faptul că s-a ajuns în această situație este complet anormal. Prin cooptarea PSD la guvernare, chiar și locală, aici în Timiș, PNL își trădează practic alegătorii și mandatul primit de la aceștia. Dacă ne aducem aminte de alegerile de anul trecut, timișenii și timișorenii au votat ca USR împreună cu PNL să administreze treburile județului și ale Timișoarei, reședință de județ. Ei nu au votat ca la un an de la alegeri, PNL să se predea PSD-ului, pentru că asta se întâmplă, iar acesta din urmă să se reîntoarcă la butoane. Din punctul meu de vedere, este o rușine imensă pentru că PNL a ajuns în această situație.”, a declarat Raoul Trifan.

În ceea ce privește situația de la nivel național, liberalii, spun reprezentații USR PLUS Timiș, își arată acum „adevăratele intenții”. Raoul Trifan spune că PNL a anunțat o serie de măsuri pe care le-ar fi folosit pe post de momeală în fața alegătorilor ca să îi păcălească și să le ia votul. El face referire la reforma sistemului de pensii la pachet cu anularea pensiilor speciale, reforma administrativ-teritorială și eficientizarea aparatului administrativ, depolitizarea societăților de stat și atragerea profesioniștilor în conducerea acestora, reconstrucția sistemului de sănătate și ținerea sub control a pandemiei SARS-CoV-2 sau la repararea legilor Justiției și eliminarea MCV-ului prin atingerea obiectivelor asumate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/