Radare și controale pe drumurile județene

Weekendul acesta poliția județeană iese din nou pe drumurile publice. Radarele vor fi amplasate pe toate traseele mai circulate, iar polițiștii vor efectua controale în trafic.

În vederea combaterii accidentelor rutiere produse în special din cauza vitezei excesive, a conducerii sub influența alcoolului sau a indisciplinei pietonale, poliția județeană organizează în acest weekend diferite acțiuni pe drumurile publice.

Cu atât mai mult cu cât, de luni școala a început iar traficul a devenit mai aglomerat atât pe șosea cât și pe trecerile de pietoni. Elevii, care sunt de obicei neatenţi, sunt mai  numeroşi acum pe drumurile publice.

De asemenea, pentru conștientizarea acestora despre pericolele în drumul spre casă, poliția județeană va organiza în școli lecții de circulație, unde copiii vor fi informați cum trebuie să circule pe străzi. „Noul an şcolar va aduce în programa elevilor şi altfel de „lecţii” susţinute de oamenii legii, menite să le formeze copiilor educaţia rutieră, care de multe ori este vitală. În primele opt luni ale acestui an s-au produs 12 accidente pe fondul indisciplinei minorilor cu vârsta de până la 14 ani. În urma acestora a rezultat rănirea a 13 copii. Important de menţionat este faptul că nu a decedat niciun minor‘‘, explică Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/