Racordarea gospodăriilor la rețeaua de apă și canalizare din comuna Bucoșnița, pe ultima sută!

După ce în anii trecuți administrația locală reușea, printr-un proiect cu fonduri europene, să investească în sistemele de apă și canalizare din comună, cu bani de la bugetul de stat se face acum și racordarea gospodăriilor la aceste sisteme.

Primarul Bucoșniței promite că, până în toamnă, cele aproape 1.000 de gospodării de pe raza comunei vor fi racordate la rețele de apă și canalizare. „Cred eu că în două, maximum trei luni de zile vom termina cu lucrările la apă și canal. În momentul de față mai avem de făcut racordurile în satul Goleț, iar la Bucoșnița sper ca într-o săptămână să finalizăm lucrările. Și la Petroșnița am încheiat, la fel și în Vălișoara, cu mențiunea că aici mai avem de făcut mici retușuri.”, a explicat primarul Vichente Suru.

Cât privește calitatea apei care va curge la robinetele locuitorilor din comuna Bucoșnița, primarul dă asigurări că aceasta este bună de băut, ultimele analize în acest sens fiind făcute anul acesta în ianuarie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/