Puțintică răbdare, camarazi, puțintică răbdare!

Când vorbești despre Ciucă, ar trebui să te gândești la poziția de drepți din armată, la pieptul plin de medalii, la cascheta de general, la salturi și culcaturi, la târâșuri și la alte comenzi militărești, numai că unii o fac cu gândul la Opoziție. Cel puțin așa dă de înțeles liderul de filială PNL de la Vrancea, care de la o vreme are un fix în privința celor care conduc țara.

’Mnealui nu e convins că liberalii sunt cei care fac asta, plecând de la considerentul că PNL e calul de bătaie al guvernării, că toate oalele se sparg în capul lui și al colegilor săi. Între noi fie vorba, săracul știe ce știe, că nu de degeaba e politician. Numele lui parcă e predestinat unei astfel de gândiri negative: Cătălin Toma. Toma necredinciosul, care iată la ce concluzie a ajuns musiu după nu știu câte luni de concubinaj politic cu PSD: „Avem premier, dar ce să vezi, nu prea suntem la guvernare pentru că suntem loviți din toate părțile”. Apăi, domnule dragă, știi cum e vorba aia că oricât ai vrea nu poți și cu mândra, și cu draga, și cu mâna în sân, și cu cu sufletul în Rai.

Gura păcătosului adevăr grăiește: PNL e și nu prea e la guvernare. E, pentru că așa a vrut ceacea de la Cotroceni, iar dacă n-ar fi fost el, n-ar fi fost exclus ca PNL să fi plecat in corpore la cules de căpșuni și sparanghel. Dacă e să ne uităm la procentele din sondaje, nu e mai deloc. Cu o diferență constantă de 10-12 procente, PSD mai că-i bate la curul gol pe liberali. În noiembrie anul trecut, urmașii Brătienilor gâfâiau de-a dreptul și ca să nu se facă de rușine, s-au rugat de pesedei să-i scoată din rahatul în care ajunseseră după despărțirea de USR. Astăzi parcă au prins culoare în obrăjori, însă, cu toate acestea, nea Toma de la Vrancea spune că asocierea PNL-PSD nu e chiar atât de fericită pentru liberali. Ca să respectăm adevărul, nici asocierea cu USR nu a fost chiar atât de fericită pentru camarazii din PNL. Ca să nu mai vorbim de cea cu UDMR-ul lui Kelemen Hunor. Și asta pentru că PNL e un partid format din elitiști care nu se amestecă cu tot natul. Și-i dau dreptate.

Auzi, nea Toma, mai ai puțintică răbdare până în 2024, când o să ai posibilitatea să te asociezi cu cine vrei matale. Chiar și cu vecinul de palier sau de scară, dacă vrei să-ți meargă bine.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/