Puterea exemplului, solidaritate şi comuniune pe timp de criză! Primăria Făget, bisericile, poliţia şi agenţii comerciali au făcut front comun pentru sprijinul celor nevoiaşi

Puterea exemplului a avut un ecou impresionant la Făget. Primarul oraşului a început în urmă cu câteva săptămâni să împartă meniuri celor nevoiaşi din bani proprii. Iniţiativa a luat amploare în scurt timp şi i s-au alăturat consilieri locali, agenţi comerciali, biserici, diferite persoane fizice, chiar şi poliţia. Toată lumea a dat mână de la mână şi s-a creat o emulaţie extraordinară care a avut un singur scop: ajutarea aproapelui.

„Biserica Efrata din Făget a împărțit în aceste zile 100 de pachete cu alimente și 800 de kg de cartofi. Parohia Ortodoxă Făget 2 a asigurat în această săptămână 70 de meniuri. Mai mulți cetățeni asigură în fiecare zi câte 10 meniuri. Biserica adventistă de ziua a 7-a a donat pentru cetățenii din Făget care nu au sau poate au ieșit la cumpărături fără a lua la ei un mijloc de protecție a nasului și gurii, 500 de măști. O persoană care a dorit să rămână anonimă a împărțit 50 de pachete cu dulciuri unor familii nevoiașe cu mai mulți copii. Poliția Făget a distribuit în aceste zile mai multor persoane singure, în vârstă și cu probleme, pachete consistente cu alimente și produse de igienă”, a precizat Marcel Avram, primarul oraşului Făget.

Tot acest demers a început de la iniţiativa lui de a împărţi câte 10 meniuri pe zi cu bani din propriul buzunar şi apoi a luat amploare. Acţiunea are dublu scop, de a ajuta persoanele vulnerabile şi nevoiaşe şi de a sprijini firmele care distribuie mâncare şi care nu au foarte multe comenzi în această perioadă, pentru a-şi putea continua activitatea.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Acţiunile caritabile nu se opresc însă aici, ci vor continua şi în această săptămână. Marcel Avram a anunţat că de mâine mai sunt asigurate câte 20 de meniuri în fiecare zi pentru cei nevoiaşi, oferite de diferite societăţi comerciale din oraş.

Mai mult, primarul împreună cu cei 15 consilieri locali au constituit un fond, pe care l-au numit „Solidariatatea”, iar din banii adunaţi vor face pachete pe care le vor distribui făgeţenilor care au probleme financiare. Fiecare consilier a donat 200 de lei, iar primarul, 2.000 de lei. În total s-au strâns 5.000 de lei, din care se vor cumpăra alimente în această săptămână.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/