Hoţul de arme din Reşiţa a scăpat de puşcărie!

Gabriel Nistoran, adolescentul de 17 ani care a spart cu tupeu magazinul cu articole de vânătoare din centrul oraşului şi a furat mai multe pistoale, munuţie şi spray-uri lacrimogen, nu face nicio zi de puşcărie pentru fapta sa.

Recidivist, condamnat cu puţin timp în urmă pentru alte infracţiuni de furt şi cu noi  dosare în care este acuzat pentru fapte asemănătoare pe rolul instanţei, Gabriel Nistoran se poate considera un tip norocos. Magistraţii de la Judecătoria Reşiţa nu vor nicicum să-l trimită în penitenciar. Tânărul a fost condamnat la şase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată. În plus, instanţa de fond a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei pe durata termenului de încercare de un an.
Mai mult decât atât, Judecătoria Reşiţa a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului care se afla în arest preventiv. Nistoran a scăpat şi de plata oricăror daune, deoarece A.J.V.S. Caraş-Severin nu s-a constituit parte civilă întrucât prejudiciul a fost recuperat. Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa consideră însă că locul tânărului este, pentru o vreme în penitenciar, astfel că procurorul a făcut recurs.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/