Cu mingea și echipamentul sportiv la-ndemână, cu nenumărate sacrificii, dar și cu multe ore de antrenament, copiii de la CS Moldova Nouă speră ca, într-o zi, să le fie recunoscută munca pe teren, astfel încât să poată juca pe marile stadioane ale lumii, asemeni numelor mari care și-au lăsat amprenta asupra sportului rege: Neymar, Lionel Messi, Cristiano Ronaldo și mulți alții.
„Voința, munca și perseverența sunt cheile spre performanță în orice domeniu, chiar și în fotbal”, afirmă prof. Constantin Stamatoiu. De altfel, antrenorul micuților de la CS Moldova Nouă nu ezită să le reitereze aceste cuvinte micilor fotbaliști la fiecare antrenament, dar mai ales în cadrul competițiilor.
Competițiile, de orice natură, reprezintă oportunitatea fiecărui individ de a se remarca. Ei bine, când vine vorba de competițiile sportive, întreagă echipă caută să arate cât de bine stăpânește mingea pe teren și să-i facă pe apropiați mândri de rezultatele obținute.
Mândru a fost și prof. Stamatoiu, weekendul trecut, când elevii săi, asemeni predecesorilor noștri (care au luptat pentru unirea provinciilor românești cu Țara Mamă) au sărbătorit Centenarul cu mingea pe teren, luptându-se pentru un loc în clasament cât de cât OK, comparativ cu ceilalți adversari. Micuții de la malul Dunării, copiii sub opt ani, s-au duelat cu alte 11 echipe (din Timiș, Gorj, Dolj, Mehedinți, Argeș etc.) la turneul de fotbal amical „Drobeta kids junior cup 2018″, unde au obținut un rezultat destul de bun: locul 5 – pentru care tinerii au fost premiați cu diplome și medalii.
Prin urmare, clasarea în prima jumătate a tabelei cu rezultate indică, pe de-o parte, că micuții trebuie să trudească încă pe atât (în cadrul antrenamentelor), dar și faptul că au băgat bine la cap că fotbalul nu-nseamnă doar „să bați polma”, ci se traduce prin: tactică, disciplină, implicare.
Turneul „Drobeta kids cup junior 2018″, găzduit de Sala Polivalentă din Drobeta-Turnu Severin, a fost organizat de Primăria Drobeta-Turnu Severin, Consiliul Județean Mehedinți, în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului.
Sursă foto: arhivă gazetanoua.ro