PUSL Caraș-Severin: „Facem treabă, altfel plecăm acasă”

pusl grapini torcea

Partidul Umanist Social Liberal Caraș-Severin se pregătește intens pentru alegerile de anul viitor. Președintele formațiunii spune că are așteptări mari, pe măsura muncii depuse.

Victor Torcea este președintele interimar al Partidului Umanist Social Liberal Caraș-Severin. Acesta a preluat frâiele formațiunii după ce Ciprian Măceșanu, primarul de la Ticvaniu Mare, s-a retras din funcția politică. A intrat în PUSL în luna iunie a anului trecut, a pus bazele partidului în Anina, acolo unde locuiește, în septembrie a fost numit secretar de partid, iar două luni mai târziu a devenit lider județean. Asta după ce nu mai făcuse politică niciodată. Torcea spune că așteaptă congresul la nivel național pentru a fi președinte plin, dar asta nu-l împiedică să muncească intens și să-i pună și pe oamenii partidului la treabă.

„Pe Caraș stăm bine către foarte bine. Am preluat partidul cu puține organizații. Nu vă spun numărul, dar foarte puține, aproape neînsemnate. Acum avem suficiente, mai puțin și avem peste pragul de a intra în Consiliul Județean, de a avea candidat la orice funcție. Pragul este de 70% din total UAT-uri. (…) În cele 4 luni am triplat ceea ce am avut. Îi țin pe oameni într-un ritm alert. Nu îi slăbesc deloc. Am promis ceva. Trăiesc în Banat de peste 30 de ani, dar sunt oltean și sângele de oltean nu poți să-l schimbi. Când am preluat partidul m-am angajat la ceva și trebuie să ducem lucrurile la bun sfârșit. (…) Trebuie să trecem pragul electoral, să fim la putere, că nu se poate. Altfel am muncit degeaba. Avem planuri mari pentru 2024, altfel plecăm acasă.”, a declarat Victor Torcea pentru Express de Banat.

CITEȘTE ȘI: Conducere nouă! PUSL Reșița, în mâinile unui fost polițist premiant!

Întrebat cum privește eventualele alianțe politice în anul 2024, președintele PUSL nu exclude o colaborare, dar pe de altă parte consideră că aceasta nu poate fi neapărat dictată de la centru. „Noi ne numim Partidul Umanist, deci avem alianță cu oamenii. Restul… la timpul lor. Dacă vine cineva cu o propunere bună, să merite să amestec munca mea cu cineva… Este foarte greu, pentru că la centru nu e ca la partidele mari. Pe plan local noi știm cel mai bine ce e.”

Poate cel mai emblematic nume în PUSL încă de la înființare este Maria Grapini, omul care, în ciuda funcțiilor pe care le ocupă (inclusiv pe cea de europarlamentar), și-a făcut mereu timp să ajute oamenii din filialele locale. La fel se întâmplă și acum, spune Torcea. „Doamna Grapini este președintele partidului pentru mine. În relația pe care o avem este ca o mamă. Cu atâta răbdare pe care doar o mamă o are cu copilul. Nefăcând politică niciodată, aș fi făcut multe greșeli. Poate mi se iertau. Dar nu m-a lăsat să greșesc, ceea ce este un lucru extraordinar. Să ai pe cineva care să aibă timp de tine când este în funcția în care este. La orice oră dacă sun mi se răspunde, ceea ce este mare lucru. Bineînțeles, vine și muștruluiala dacă este cazul.”, ne-a dezvăluit președintele PUSL Caraș-Severin, filială care are în prezent circa 700 de membri.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/