Pușcărie pentru nenorociții care au traficat o puștoaică de 14 ani!

fetita abuzata sexual

Cei trei indivizi judecați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și act sexual cu un minor după ce au exploatat sexual o fată din Oravița au fost condamnați în primă instanță!

Faptele revoltătoare comise în perioada 2020 – 2021 de către un zidar, un zilier și un oier, victimă fiind fost o minoră cu un nivel redus de educație ce provine dintr-o familie dezorganizată, cu probleme financiare, au fost pedepsite de Tribunalul Caraș-Severin. Ion Predincea din Oravița, zis „Cioara”, care a profitat de starea de vulnerabilitate a minorei și a obligat-o să practice prostituția, a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori și act sexual cu minor la 10 ani închisoare în regim de detenție.

Sorin Claudiu Bonescu din Ciudanovița, poreclit „Piticu”, care a racolat-o pe aceeași minoră prin metoda „lover boy” și a exploatat-o sexual, a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori și a infracţiunii de act sexual cu minor, în formă continuată, la pedeapsa de 5 ani şi 9 luni închisoare. „Dependentă și supusă total, intimidată prin agresiune, fata a acceptat să practice prostituția, banii pentru actele sexuale intrând în buzunarele inculpatului.”, au reținut procurorii DIICOT. S-a întâmplat asta din mai 2020 până în septembrie 2021. Bonescu a întreținut și el în toată această perioadă relații sexuale cu victima minoră.

Din martie 2021, fata a fost exploatată sexual de un al treilea bărbat. Mai întâi, Ioan Gabriel Munteanu, zis „Neluțu”, un oier din comuna Vrani, a întreținut relații sexuale cu aceasta, iar apoi a oferit-o și altor bărbați care au plătit pentru „distracție”. Acum, Tribunalul Caraș-Severin l-a trimis pentru 5 ani şi 9 luni în spatele gratiilor, găsindu-l vinovat de trafic de minori și act sexual cu minor, în formă continuată.

gif card de energie dacus 1000x100

Prin aceeași sentință, inculpaților le-a fost interzis dreptul de a comunica cu persoana vătămată, de a se apropia de locuinţa acesteia şi de şcoala ale cărei cursuri le frecventează pe o perioadă de 3 ani. Instanța de fond a admis acţiunea civilă formulată de minoră prin reprezentantul legal Fundaţia Missio Link International şi îi obligă pe inculpaţii Predincea, Bonescu şi Munteanu, în solidar, să plătească suma de 30.000 euro, cu titlu de daune morale. Sentința Tribunalului a fost atacată de cei trei nemernici cu apel.

„Am atacat sentința Tribunalului Caraș-Severin deoarece o considerăm exagerată, clientul meu recunoscând faptele reținute în sarcina sa și optând pentru a fi judecat după procedura simplificată. El se află de aproape un an în arest la domiciliu. Curtea de Apel Timișoara a încuviințat audierea părții vătămate și a unui martor la următorul termen, noi urmând să solicităm diminuarea cuantumului pedepsei.”, a spus pentru expressdebanat.ro avocatul Cosmin Bolosin, apărătorul inculpatului Munteanu. Bonescu și-a recunoscut și el faptele. În schimb, Predincea își susține nevinovăția.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/