Purea și Popovici se exclud unul pe celălalt din Parlament

Doctorul Paul Purea i-a pus un „diagnostic” foarte dur președintelui PMP Caraș-Severin, Ionuț Popovici, „diagnostic” care să-l împiedice să intre în Parlamentul României!

Fără ca prea multe lucruri să iasă în spațiul public, Paul Purea a dispărut de pe listele PMP atât la alegerile locale, cât și la cele parlamentare. Absența sa a rămas surprinzătoare până în momentul în care acesta a rupt tăcerea. A afirmat că s-a lăsat păcălit timp de patru ani de Ionuț Popovici, că abia acum i-a aflat adevărata față și realele intenții. „Asemenea oameni trebuie opriți din ascensiunea lor nefirească, aș putea spune, chiar malefică pentru oamenii cinstiți, serioși, muncitori, performanți. Dacă suntem inerți și-i lăsăm să-și prolifereze malignitatea, cândva o să fie prea târziu. Clasa politică, în loc să fie schimbată vine mereu cu asemenea, iertați-mă, nulități și paraziți!”, l-a „diagnosticat” doctorul Purea pe președintele Popovici.

Liderul PMP Caraș-Severin n-a rămas fără replică. Popovici pune reacțiile lui Paul Purea pe fondul supărării acestuia că nu ocupă o poziție eligibilă pentru Parlament, dar spune că și-a făcut-o cu mâna lui. „Am văzut că are o atitudine față de mine și partidul din care facem parte. Îi mulțumesc că a fost alături de mine, un camarad de nădejde, îl respect pentru că are o anumită vârstă, dar atitudinea lui față de mine și față de colegi putea să o aibă după depunerea candidaturilor. Atitudinea lui l-a descalificat din lupta PMP, care este un partid viu, niciun loc nu e stabilit de cineva. Nici măcar locul meu nu a fost sigur, a fost în urma unor dezbateri pro și contra, la fel ca și locul de cap de listă pentru Senat. Nu a fost nicio secundă în logica noastră de partid să-l dăm deoparte. Derapajul său nu a făcut decât să-mi arate că a greșit. Nu a fost corect față de mine, față de el în primul rând, pentru că la 70 de ani trebuie să ai o experiență și o conduită care să nu-ți permită asemenea reacții. El, practic, s-a descalificat singur”, a reacționat Popovici.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/