Punct important obținut de ASU Politehnica la Constanța. Fanii alb-violeți, prinși de poliție cu obiecte periculoase!

Din cea mai lungă deplasare, ASU Politehnica s-a întors cu un punct, după rezultatul de 1-1 pe terenul celor de la Farul Constanța. Rezultat important, dar despre care canalele oficiale ale clubului nu au transmis aproape nicio informație, la ore bune de la încheierea partidei. În schimb, pe partea extrasportivă, autocarul fanilor timișoreni a fost prins cu obiecte periculoase în județul Prahova, iar unii dintre suporteri urmează să fie citați la poliție.

Farul a deschis scorul în meci, în minutul 21, printr-un gol al experimentatului Romeo Surdu. Egalarea a realizat-o Adrian Bedea, în minutul 74. Din puținele informații de pe Facebook-ul clubului aflăm că Murariu a avut o intervenție providențială din poartă, iar Cristian Ene a avut o ratare mare în atac. În rest, deși responsabilul cu comunicarea a mers la meci, la peste 4 ore de la încheierea partidei nu se găsește măcar o cronică sumară a partidei. Un mare minus pentru un club al unei universități care pregătește, între altele, specialiști de renume în IT sau telecomunicații de ultima generație. De altfel, la capitolul comunicare cu mass-media, Politehnica se află pe o pantă descendentă.

Fanii, opriți de poliție

Noroc cu presa prahoveană însă, de unde aflăm că fanii echipei au fost opriți de poliție pe DN1, între Brașov și Ploiești. Conform publicației Jurnal de Prahova, în autocar se aflau 46 de fani bănățeni, care au ajuns cu întârziere apoi la meci. Poliția a găsit în autocar obiecte pirotehnice, gutiere, boxuri, bâte și bricege. Șase fani urmează să dea declarații poliției pentru port ilegal de obiecte periculoase. În tur, un grup de suporteri timișoreni a vrut să fure un banner al micului grup de fani ai echipei Farul.

Sursă foto: jurnalulph.ro


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/