Punct de prim ajutor în fosta școală de la Ineleț

scoala din inelet

În cătunele izolate ale comunei Cornereva – Ineleț, Scărișoara, Țațu și Cracul Teiului – mai locuiesc în prezent în jur de 100 de suflete, fără beneficiile civilizației moderne. Pentru că accesul către aceste cătune se face greu, în special în sezonul rece, autoritățile locale, dar și diverse ONG-uri din Banat, ajung în zonă periodic cu produse alimentare și de igienă, haine și alte lucruri necesare localnicilor pentru traiul zilnic.

Printre asociațiile care ajung constant aici se numără și Comanderia Eugeniu de Savoya, care a inițiat și o campanie intitulată generic „Dincolo de nori” și care și-a propus să reaprindă flacăra speranței pentru localnicii de aici.

Reprezentanții Asociației Comanderia Eugeniu de Savoya se preocupă și de sănătatea localnicilor din aceste zone, astfel că aici ajung, o dată pe lună, medici voluntari de diferite specialități din Timișoara, care oferă consultații gratuite în cadrul fostei școli din Ineleț.

Pentru a crea un spațiu propice pentru consultațiile medicale, Primăria Cornereva s-a mobilizat și a început să efectueze reparații și cosmetizări în cadrul fostei unități de învățământ din Ineleț.

„Acești oameni de la Asociația Comanderia Eugeniu de Savoya sunt minunați, s-au implicat în ajutorarea  locuitorilor noștri prin diferite caravane de-ale dânșilor, cu alimente și alte produse. Noi am urcat deja materialele la Ineleț, pentru că dorim să amenajăm în fosta școala de aici un punct de prim ajutor mai dotat, să zic așa. Noi venim cu mâna de lucru, iar dânșii cu aparatura necesară. Și tot dânșii vor stabili un program cu medicii respectivi pentru consultații de specialitate și, probabil, va ajunge periodic și un medic stomatolog. Am reușit să amenajăm puțin și drumul de acces până acolo, ca să se poată ajunge cu ATV-ul, pentru că până acum se putea doar pe jos sau cu caii, pe anumite poteci.”, ne-a declarat primarul comunei Cornereva, Nicolae Novăcescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/