PSD și PNL au parafat colaborarea la CJ Timiș. Funcțiile, împărțite frățește

alfred simonis si vasile blaga au semnat protocolul de colaborare pentru consiliul judetean timis

Echipele celor două formațiuni politice care au candidat împreună în alegerile locale s-au întâlnit marți la un hotel din centrul Timișoarei ca să semneze documentul care ar parafa colaborarea pentru următorii patru ani în Consiliul Județean Timiș. 

La eveniment au participat doar echipele de negociere de la PSD și PNL.

echipele pnl si psd la semnarea acordului de colaborare la nivelul consiliului judetean timis

Din partea PSD au fost prezenți Alfred Simonis, liderul filialei județene de partid, președintele ales al CJ Timiș, Alexandru Iovescu, desemnat pentru poziția de vicepreședinte CJT și prefectul Mihai Ritivoiu. De la PNL au participat Vasile Blaga, șeful interimar al organizației, Alin Popoviciu – desemnat pentru cea de-a doua poziție de vicepreședinte la CJT, deputatul Marilen Pirtea și Cristian Bușoi, președintele interimar al PNL Timișoara.

Potrivit anunțului PNL Timiș, protocolul este valabil pentru următorii patru ani. Singura prevedere explicită a documentului face referire la cum se vor împărți funcțiile politice în CJT.

„Colaborarea administrativă convenită prin acest protocol va include constituirea majorității la nivelul Consiliului Județean Timiș, desemnarea celor doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Timiș, câte unul din partea partidelor semnatare (Alin Popoviciu – PNL, Alexandru Iovescu – PSD) și desemnarea președinților, vicepreședinților și secretarilor comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Județean Timiș. De asemenea, protocolul include și acordul asupra realizării consultărilor anticipate între grupurile de consilieri ale celor două partide politice semnatare, pentru proiectele de hotărâri de consiliu județean pe care urmează să le propună, dar și cu privire la alte decizii legate de funcționalitatea instituției județene”, se arată în anunțul liberalilor.

Liberalii și social-democrații nu avansează niciun proiect concret pe care se angajează să îl susțină în viitorul mandat. Spun însă că vor crea o structură administrativă care va elabora, implementa și monitoriza „proiecte de mare anvergură în domenii precum infrastructura publică, educația, sănătatea, cultura, asistența socială, ordinea publică, turismul, tineretul, protecția mediului și sportul.” Promit că deciziile pe care le vor lua vor fi eficiente și transparente și că vor promova o guvernare „responsabilă și transparentă în interesul cetățenilor județului Timiș”.

„Am semnat astăzi un protocol de colaborare administrativă la nivelul Consiliului Județean Timiș, care vine ca o concretizare a rezultatului alegerilor locale din 9 iunie 2024, prin care a fost câștigată funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș de alianța formată de PNL alături de PSD Timiș. Ne dorim rezultate vizibile în următorii ani, transparență și corectitudine în activitatea CJT, dar și o coordonare a grupurilor de consilieri județeni, pentru o guvernare responsabilă și transparentă, în interesul cetățenilor județului Timiș.”, a declarat Vasile Blaga, președintele interimar al PNL Timiș.

În mandatul 2024-2028, PSD și PNL au 20 de consilieri în CJT: 10 – PSD, 10 – PNL. Alianța Dreapta Unită (USR, Forța Dreptei și PMP) – 11 consilieri și AUR – 5.

În ce privește situația pentru CL Timișoara, lucrurile sunt încă incerte. Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a declarat recent că negocierile cu PNL și cu PSD pentru formarea unei majorități vor avea loc mai târziu.

CITEȘTE ȘI: Dominic Fritz: Nu exclud o colaborare cu PSD; PNL nu are „dreptul la prima noapte”

UPDATE. Declarația lui Alfred Simonis

Într-o declarație transmisă presei, președintele PSD Timiș spune că protocolul de colaborare conține și criterii de care cele două partide vor ține pentru o administrație performantă, fără a le detalia.

„Nu totul este despre funcțiile de conducere, așa că am stabilit și câteva criterii de care trebuie să ținem cont pentru a avea un act administrativ performant, am stabilit o serie de obiective pe care le vom respecta. Îmi doresc o bună colaborare nu doar cu partenerii de la PNL, ci și cu aleșii județeni din opoziție pentru că este nevoie de efortul fiecăruia pentru a realiza ceea ce ne-am propus: să finalizăm proiectele demarate, dar mai ales să atragem alte mari investiții în județul Timiș”, a declarat Alfred Simonis.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/