Social-democrații se gândesc tot mai serios la o altă variantă de candidat pentru Primăria Caransebeș la alegerile din 2024!
27 septembrie 2020. Felix Borcean câștigă al doilea mandat de primar al Caransebeșului obținând 47,53% din voturi. Candidând independent și fiind susținut de PSD și PMP, înregistrează o victorie categorică.
17 septembrie 2022. Felix Borcean e ales de 500 de pesediști președinte al organizației municipale din Caransebeș. Obiectivul e clar: un nou mandat de primar al Caransebeșului, obținerea unei majorități cât mai confortabile în Consiliul Local Caransebeș și asigurarea unui număr de voturi suficient de mare astfel încât Silviu Hurduzeu să câștige președinția Consiliului Județean Caraș-Severin.
17 noiembrie 2023. Silviu Hurduzeu, președintele PSD Caraș-Severin, dezvăluie că sondajul de opinie comandat de PSD în Caransebeș nu-i garantează lui Felix Borcean victoria. Ba chiar i-o pune serios la îndoială. Motiv pentru care conducerea PSD n-a mai vorbit despre candidatul Felix Borcean, ci despre un nou sondaj de opinie, în care sunt verificate alte trei variante: Marius Damian, Marius Isac și Bebe Pasere.
22 noiembrie 2023. Luca Mălăiescu, secretarul general PSD Caraș-Severin, confirmă că Felix Borcean s-ar fi prăbușit efectiv în preferințele electoratului și spune că sunt serioase semne de întrebare în ceea ce-l privește.
Felix Borcean și Florin Bogdea, secretarul PSD Caransebeș, se îndoiesc. Fie de veridicitatea cifrelor din sondaj, fie de profesionalismul celor care l-au făcut. Mai mult decât atât, nici măcar nu l-au văzut, nu l-au analizat și nu l-au discutat. „Sondajele au fost făcute, eu nu am văzut rezultatele. Poate s-au făcut pentru cei trei, să se vadă ei, nu trebuie să știu eu cine a câștigat și ce s-a întâmplat în acele sondaje. Mie nu-mi place să încep o competiție și să nu am niște certitudini, mie îmi place să știu pe ce cai stăm de acum. Că nu le convine unora, la județ, la organizația județeană… poate nu mă consideră cel mai bun candidat, poate consideră că o tripletă formată din Marius Damian, Marius Isac și Bebe Pasăre le poate aduce mai multe voturi. Eu înțeleg că Silviu Hurduzeu vrea să aibă multe voturi, dacă din unificarea celor 3 forțe rezultă treaba aceasta, este foarte bine, dar trebuie să se gândească ce se întâmplă cu mine în momentul acela. Eu voi fi din nou înlăturat, voi deveni independent, probabil că se gândește și Silviu.”, a comentat Felix Borcean.
„Nici eu nu am văzut acel sondaj. Evident că, dacă este cineva în fața primarului, cu un scor foarte mare, e normal că mergi pe acel candidat, dar în sondajele făcute de alte partide, Felix era undeva pe la 40-43%. Ceilalți erau destul de în spate. În momentul în care vom fi angajați într-o luptă electorală, atunci vom interpreta toate aceste sondaje. Propunerea organizației locale Caransebeș a fost ca Felix Borcean să continue în cadrul organizației și să fie candidatul nostru la Primăria Caransebeș.”, a spus și Florin Bogdea.
Ca atare, candidatura lui Felix Borcean în 2024 sub sigla PSD nu e sigură la această oră. Cifrele sugerează însă cât se poate de clar că nici nu are nevoie de asta, că asocierea cu PSD i-a făcut un mare rău. Că l-a îngropat pur și simplu. De la 47,53%, cât a înregistrat în ziua votului din 2027 septembrie 2020 ar fi ajuns, într-un singur an, perioadă de când e la șefia PSD Caransebeș, la o cotă care să-i pună la îndoială până și candidatura, nu doar victoria în 2024.