Social-democrații au revenit astăzi la Biroul Electoral Județean pentru depunerea candidaturilor la alegerile parlamentare din 11 decembrie, președintele PSD Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, anunțând un obiectiv foarte îndrăzneț!
Dacă ieri au făcut cale întoarsă de la BEJ, astăzi, social-democrații au rezolvat totul în doar câteva minute. „Misoginismul din noi a făcut ca în locul doamnei Luci Stoicu să-l trecem pe soțul dumneaei, așa că am făcut rectificările de rigoare și astăzi am venit cu Luci Stoicu pe locul trei la Senat și am rezolvat inadvertențele la Biroul Electoral Județean!”, a explicat Mocioalcă motivele pentru care depunerea candidaturilor a fost amânată pentru astăzi.

Lista PSD Caraș-Severin la Senat începe cu Ionuț Chisăliță, Ioan Benga, Luci Stoicu și Aurel Duruț, iar la Camera Deputaților PSD mizează, în ordine, pe Ion Mocioalcă, Ion Spânu, Luminița Jivan, Vali Boșneac, Vali Blănariu și doi aleși locali, Dumitru Ursu și Silviu Hurduzeu.
„Sunt foarte bucuros de consistența listelor pe care le-am depus. Sunt foarte bucuros că pe această listă se regăsesc, în egală măsură ca și mine, colegii mei Vali Blănariu, Aurel Duruț și Ioan Benga, niște colegi admirabili. Datorită consistenței acestei liste este pentru prima dată când ne propunem imposibilul în Caraș-Severin, să scoatem trei deputați și un senator. Mai mult nu se poate, 100 la sută nu mai există în politică dinainte de ’90, așa că nu ne propunem alt obiectiv decât câștigarea alegerilor parlamentare, pe care nu l-a mai făcut PSD-ul niciodată. Trei deputați și un senator ar fi un scor pe care nimeni nu l-a mai făcut, de aceea spun că încercăm imposibilul”, a comentat Ion Mocioalcă la ieșirea de la BEJ.

Hepatitele virale de tip B și C continuă să fie o provocare majoră pentru sănătatea publică, mai ales în județul Caraș-Severin, unde numărul cazurilor rămâne ridicat. În fața acestei...
Oravița s-a gătit de sărbătoare și este mai animată ca oricând. Străzile și clădirile au fost frumos decorate, la fel și vitrinele magazinelor. În aer plutește atmosfera de sărbătoare,...
Alina Dragomir |
12 November 2025
Roxana Bălan |
05 December 2025
Trei persoane au ajuns la spital, în urma unui accident produs la Topleț
Ioana Toma |
05 December 2025
Raluca Pantea |
05 December 2025
FOTO. Nuielușele de Moș Nicolae, vedetele zilei în Timișoara
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

