PSD acuză: „PNL joacă murdar! Refuză să îl demită pe Ghiorghioni!”

 

Biroul de presă al PSD a ținut să justifice acțiunea consilierilor județeni ai partidului. Potrivit acestora, jocul liberalilor este unul murdar și se dorește transferarea lui de la partid în forul legislativ.

„PSD nu participă şi nu va participa la jocurile murdare care au loc în interiorul PNL Caraş-Severin pentru rezolvarea postului de vicepreşedinte al consiliului judeţean administrativ, ocupat de domnul Ionesie Ghiorghioni, jocuri pe care vor să le transfere în consiliul judeţean. PNL Caraş-Severin refuză să-l demită din funcţie pe domnul Ionesie Ghiorghioni, deşi din punct de vedere statutar poate să-i retragă calitatea de membru al partidului, măsură care duce automat la pierderea calităţii de consilier judeţean, respectiv de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin”, se arată în comunicatul de presă al PSD, transmis în urmă cu puțin timp.

Aquacaraș, afacere de partid!

Potrivit aceluiași comunicat, social-democrații atrag atenţia Organizaţiei PNL Caraş-Severin că în calitate de acţionar majoritar, prin reprezentanţii ei la Aquacaraş, Consiliul Judeţean Caraş-Severin are obligaţia de a rezolva urgent situaţia dramatică a operatorului  de apă condus de membrii PNL, din care au făcut o afacere de partid.

„Reprezentanţii PSD în Consiliul Judeţean Caraş-Severin vor depune toate eforturile în rezolvarea problemelor semnalate, cu condiţia ca reprezentanţii PNL să-şi asume şi să dorească rezolvarea acestora în mod transparent şi legal”, dau asigurări reprezentanții Biroului de Presă al PSD Caraș-Severin.

Comments

  1. Horia says:

    Din cate observ astia de la PSD nu prea au discernamant… Ar trebui facuta curatenie in Aquacaras dar cred ca ar trebui facuta curatenie si in contractele care le au PSD-isti cu Consiliul Judetean! Ar trebui intrebat Spanu si Crina cam cate au? Hai sa aruncam pisica moarta in curte la PNL! Russine consilieri care nu vor sa-si asume sa demita un cotupt!!!

  2. Tudor says:

    În Caraș Severin observ că “hoțul strigă hoțul…”Interesantă strategie.Toate instituțiile sunt poluate politic,rar mai găsești un om care are coloană vertebrală.S-a cam dus carnea de pe ciolan dar unii vor și osul..

  3. Horia ai retard mintal? says:

    Horia, tu ce parte nu intelegi din toata povestea? Daca pe cei din PNL ii anima vreun spirit de dreptate, il excludeau din partid pe Ghiorghioni si gata! De ce sa il revoce consilierii PSD, cand e problema PNL-ului? Cum adica PSD arunca pisica moarta in curtea PNL, cand purceaua-i moarta in cotetul PNL-ului? Pai ce Ghiorghioni nu e in PNL sau PSD?

  4. complet ilegal ce a solicitat DNA! says:

    Daca informatia din articol este adevarata, respectiv ca procurorii DNA au solicitat Consiliului Judetean revocarea din functie a vicepresedintelui Ionesie Ghiorghioni, este foarte grav si complet ilegal.
    Astfel, competenta procurorilor este foarte clar prevazuta de Codul de procedura penala (art. 56), iar posibilitatea sa formuleze asemenea cereri extrajudiciare nu exista. Cu alte cuvinte, procurorii nu pot sa initieze orice demersuri pe care le apreciaza ei oportune, ci doar acelea care intra in sfera lor de competenta, astfel cum aceasta este delimitata in Codul de procedura penala.
    Este foarte periculos ceea ce au solicitat procurorii DNA, intrucat, astfel se subroga instantei penale, ajungand sa decida ei ce sanctiuni se impun unei persoane.
    Daca procurorii apreciaza ca o asemenea masura ar fi fost oportuna, ar fi trebuit sa o solicite prin rechizitoriu ca pedeapsa accesorie ori complemantara, iar instanta de judecata urma sa o aplice sau nu.
    De asemenea, daca procurorii doreau ca inculpatul Ghiorghioni sa nu mai isi exercite functia pe perioada cat se judeca dosarul, ar fi trebuit sa o ia prin ordonanta ca obligatie in cadrul eventualului control judiciar instituit.
    Asadar, procurorii DNA nu pot face asemenea solicitari Consiliului Judetean, ca doar nu fac politica in cadrul administratiei publice locale, ci trebuiau sa ia chiar ei aceasta masura.
    Prin urmare, mai bine pentru ei ca au parasit sala acei consilieri, altfel ar fi savarsit un veritabil abuz in serviciu impreuna cu procurorii care au facut o asemenea solicitare!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/