PSD a câștigat în Băile Herculane, cu primar liberal, dar cu ajutorul turiștilor

Orașul-stațiune Băile Herculane a înregistrat o prezență foarte mare la vot la alegerile europarlamentare din 26 mai. Deși primul loc a fost pierdut la mustață de către liberali, primarul Cristian Miclău este de părere că obiectivul a fost îndeplinit. Și asta pentru că cei care au înclinat balanța către PSD au fost turiștii veniți în stațiune din județele cunoscute cu pondere mare social-democrată.

Cristian Miclău spune că diferența dintre PSD și PNL a fost de 35 de voturi: „Eu sunt mulțumit pentru că am informat alegătorii corect și au ales în număr peste media pe județ să vină la vot atât pentru europarlamentare, cât și pentru referendum. 66% a fost prezența la vot și cred că PNL ar fi câștigat fără probleme dacă turiștii cu drept de vot ar fi fost din alte zone ale țării. Dar așa s-au nimerit din Teleorman, Gorj, Dolj, 35 de voturi au făcut diferența, dar noi suntem mulțumiți, ne-am făcut targetul”, ne-a declarat primarul liberal Cristian Miclău.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/