Protocolul dintre PSD și UNPR a devenit oficial în Timiș: „PSD are candidatul cel mai potrivit pentru funcția de președinte al României”

PSD și UNPR se apropie tot mai mult de fuziunea de care s-a vorbit după semnarea protocolului la nivel național. Filialele din Timiș ale celor două partide au semnat un protocol de colaborarea la finalul săptămânii trecute. Deocamdată, doar pentru susținerea Vioricăi Dăncilă la alegerile prezidențiale.

Protocolul a fost decis după o ședință statutară a Biroului Permanent Județean al PSD Timiș. „Ne bucură să vedem că filiale politice județene își manifestă susținerea candidatului PSD, Viorica Dăncilă, și implicit se îndreaptă spre PSD Timiș. Faptul că primim susținere și din partea altor partide politice demonstrează că PSD are candidatul cel mai potrivit pentru funcția de președinte al României, care a arătat în ultimii ani că vrea să lupte pentru români și știe cum să le aducă acestora bunăstarea. În acest sens, suntem deschiși și către alte organizații politice sau apolitice județene care doresc să își manifeste susținerea și îi așteptăm alături de noi în această campanie electorală.”, a declarat președintele PSD Timiș, Călin Dobra.

Oficial, protocolul e valabil doar pe durata alegerilor prezidențiale. Rămâne de văzut cum va evolua situația ulterior, mai ales că UNPR nu a făcut pragul de 5% din voturi pentru alegerile europarlamentare și e greu de crezut că l-ar face pentru alegerile parlamentare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/