Un protest ad-hoc a avut loc astăzi în fața Primăriei Reșița: mai mulți concesionari de terenuri de la Primărie, terenuri pe care și-au ridicat diverse chioșcuri, au venit să protesteze față de mărirea taxelor de concesiune.
Dacă la București se protestează de imediat după alegerile generale, fără a avea prea mulți sorți de izbândă, singura realizare fiind retragerea OUG 13, altfel coaliția de la guvernare mutând acțiunea în Parlament, deși aproape regulat zeci și chiar sute de mii de români protestează, fie în fața Palatului Victoria sau Piața Universității, fie în marile orașe din țară, la Reșița se pare că cei care protestează nu au parte doar de jandarmi călare, garduri și chiar câte un pumn de la vreun jandarm mai instabil psihic sau mai puțin rezistent la presiune, ca să cităm conducerea Jandarmeriei, ci protestatarii reșițeni chiar sunt ascultați de către autorități. Culmea, unele chiar din PSD!
„Chioșcarii” spun că au ajuns la situații greu de suportat în acest an, nivelul concesiunii ajungând să crească și de la 500 de lei lunar la peste 1600 de lei lunar. Revoltați că sunt aduși la sapă de lemn, aceștia au luat Primăria Reșița cu asalt în această dimineață. Din păcate, primarul Ioan Popa nu era în oraș, ci umblă după fonduri și investitori prin București, așa că buticarii au fost primiți de către viceprimarul Gabriel Duruț și consilierul local Hadrian Popescu, liderul grupului PNL din Consiliul Local.
„Am ascultat toate problemele expuse și credem și noi că este vorba despre sume destul de greu de suportat, așa că am decis să ne vedem luni, de la ora 16, în echipă completă cu acești oameni și să analizăm modul în care am putea să ajungem, totuși, la niște sume suportabile”, ne-a explicat Hadrian Popescu.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157665041056838″]