Protest la Lugoj! Profesorii ies în stradă pentru a-și cere drepturile

greva profesori
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Profesorii, dar și alți angajați ai unităților de învățământ din Lugoj, membri ai Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, se pregătesc de protest.

Acțiunea va avea loc astăzi, în intervalul orar 11.00 – 12.00. Vor participa peste 150 de membri care vor protesta pașnic, pentru soluționarea urgentă a situației angajaților din sistemul educațional. Locul de desfășurare a protestului va fi platoul Casei de Cultură a Sindicatelor Lugoj.

promovare banner maxagro

De la ora 14.00 va fi organizată o acțiune de protest și la Timișoara, în fața Prefecturii. Liderii sindicatului precizează că în urma negocierilor purtate cu guvernanții din ultimele zile angajații din învățământ sunt hotărați să nu cedeze până când nu obțin drepturile și facilitățile pe care le pretind.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/