„Protejarea personalului medical este o problemă de securitate națională”

Cristian Moş, preşedintele USR Timiş, trage un semnal de alarmă vizavi de expunerea celor care sunt în primă linie în lupta contra temutului virus. Moş consideră că trebuie adoptate de urgenţă noi măsuri de protejare a cadrelor medicale, pentru că altfel România va avea în curând soarta Italiei.

Preşedintele USR Timiş cere testarea personalului medical şi asigurarea de echipamente medicale necesare. „Pentru ca România să nu ajungă, în foarte scurt timp, în situația Italiei, unde 9% din persoanele contaminate sunt cadre medicale, se impune adoptarea de urgență a unor măsuri de protecție a acestora. Printre acestea, testarea medicilor și a asistentelor, asigurarea de echipamente corespunzătoare de protecție și stabilirea unor fluxuri diferite pentru pacienții cu coronavirus și ceilalți pacienți. Protejarea personalului medical este o problemă de securitate națională și ea trebuie tratată ca atare de autorități!”, a precizat Cristian Moş.

În argumentarea sa, Moş dă exemplu Spitalul Județean din Suceava care a fost închis, după ce 52 de cadre medicale s-au infectat cu noul coronavirus. De asemenea, la Spitalul din Fălticeni sunt probleme, după ce un medic a fost diagnosticat pozitiv, iar celelalte cadre medicale nu au fost testate. Nici la Spitalul Universitar din Capitală cadrele medicale care au intrat în contact cu al doilea român decedat de COVID-19 nu au fost testate, deși unele prezintă simptome.

„Aceste situații nu sunt deloc singulare. Zilele trecute, autoritățile declarau că 22 de cadre medicale de la Spitalul «Dimitrie Gerota» din București sunt infectate. Lista completă este însă cu siguranță mult mai lungă și relevă câteva din problemele grave ale sistemului de sănătate românesc. De la șefi de direcții de sănătate publică și manageri de spital incompetenți, numiți exclusiv pe criterii politice, la lipsa echipamentelor de protecție și a procedurilor ce trebuie respectate pentru circuitul pacienților infectați cu noul coronavirus”, a mai punctat Cristian Moş.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/