În urma negocierilor care au avut loc săptămâna trecută la București, prilej cu care liberalii au stabilit funcțiile de secretari și subsecretari de stat, respectiv de șefi de agenții și autorități naționale, județului Caraș-Severin îi revin două astfel de poziții onorante pentru orice politician. Acest lucru a fost posibil datorită scorului obținut de PNL Caraș-Severin la alegerile parlamentare din decembrie, locul 8 din cele 41 de filiale din țară, plus București.
Potrivit unor surse, Biroul Permanent Județean s-a întrunit în ședință și a aprobat propunerile pentru cele două funcții. La Ministerul Dezvoltării, Andrei Ungur face saltul de la subsecretar de stat la cel de secretar, dovadă a experienței dobândite până acum și a încrederii acordate de liberali.
Surpriza cea mare se numește Claudiu Dolot, propus pentru șefia Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, având rang de secretar de stat. Dolot a lucrat mulți ani în administrație, dar și în mediul bancar, conducând diferite surcusale județene de bănci importante din România. În prezent, este șef al BCR, sucursala Caraș-Severin.
Claudiu Dolot a fost membru PDL, iar mai apoi, membru PNL, în urma fuziunii dintre fostul partid al lui Traian Băsescu și formațiunea liberală.
Cele două propuneri urmează a fi validate în Biroul Permanent Național al partidului.
UPDATE, ora 9.00
Pe aceeași listă de propuneri se află și Andra Pleșa pentru funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, dar și Magda Lungu și Horia Irimia, cei doi fiind propuși pentru diverse funcții în ministerele Guvernului Cîțu.