Propunerea USR pentru comisiile lui Simonis: „Să verifice și achizițiile dubioase făcute de guvernele PSD”

Comisiile anunțate de Alfred Simonis pentru investigarea achizițiilor făcute de guvern au stârnit reacții din tabăra USR. Senatorul Nicu Fălcoi îi numește „lupi moraliști” pe social-democrați și le face o propunere: comisia să cerceteze toate contractele cu firme de partid încheiate în ultimii 30 de ani.

Nicu Fălcoi spune că îngroparea subiectelor în comisii este o meteahnă veche a pesediștilor. Senatorul consideră că inițiativa anunțată de Alfred Simonis cu privire la crearea unei comisii care să investigheze achizițiile făcute în timp de pandemie este inutilă. Useristul vede comisia propusă de Simonis drept un soi de „DNA pesedist” care trece peste atribuțiile instituțiilor de justiție. „PSD-iștii se simt bine în rolul de lupi moraliști, asta am priceput deja. Că lor nu le-au plăcut niciodată DNA-ul și Parchetele, în atribuțiile cărora intră investigarea unor astfel de cazuri, și asta putem lesne constata. Altfel nu înțeleg de ce Alfred Simonis vrea să înființeze o comisie care să se substituie acestor organisme care au un rol clar și bine definit și cărora oricine li se poate adresa, absolut oricând constată vreo neregulă”, a scris Nicu Fălcoi pe pagina sa de Facebook.

Senatorul USR îi înaintează lui Alfred Simonis propunerea ca acea comisie să cerceteze inclusiv contractele cu statul făcute de diverse firme de partid de-a lungul celor 30 de ani de tranziție. Fălcoi spune că se mulțumește și cu ultimii trei ani și jumătate dacă volumul de muncă este copleșitor. „Mă gândesc, domnu’ Simonis, că aveți în vedere să semnalați dumneavoastră personal comisiei ăsteia să verifice și toate contractele încredințate unor firme de casă de tot soiul de primari și baroni locali PSD. Și toate achizițiile publice dubioase pe care guvernele PSD le-au făcut. Nu? Și dacă cumva vă e groază să vă-nhămați la așa un efort pentru ultimii 30 de ani, m-aș mulțumi și cu un efort mai mic… pentru, să zicem, ultimii trei ani și jumătate. Ce părere aveți?”, a încheiat senatorul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/