Proiectul prin care se aprobă controversata clădire din zona zero a Timișoarei, retras din ședința de Consiliu Local!

Un proiect arhitectural futurist încinge spiritele la Timișoara. Pentru terenul unde acum se află clădirea în care și-a desfășurat activitatea Liceul de Arte Plastice există un proiect arhitectural controversat. Deși Planul Urbanistic Zonal a trecut de două dezbateri publice, proiectul naște încă multă nemulțumire, iar din acest motiv, a fost retras de la vot de pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local Timișoara organizată vineri.

Cei mai mari critici sunt cei de la USR, care spun că nu e bine că se dărâmă clădirea fostului Liceu Evreiesc, ridicată chiar acum 100 de ani, în 1919. Nici PSD nu agreează proiectul, deoarece turnul clădirii de sticlă cu șase nivele ar fi prea înalt și ar fi „ca nuca-n perete” în centrul Timișoarei. „Noi trebuie să fim responsabili cu genul acesta de construcții. Nu este o chestiune de oportunitate pentru edificarea unei astfel de construcții în centrul orașului, lângă primărie. Aspectul centrului orașului este un lucru foarte delicat și echilibrul acestuia poate fi foarte ușor răsturnat. Acea clădirea are șase etaje, multă sticlă. Problema este că turnul din spate este mai înalt decât Catedrala și va fi un pol mai mare de interes decât Catedrala. Ceea ce mi se pare inadmisibil pentru Timișoara. Dacă călătorim în marile metropole din est, Bangkok, vom vedea lângă niște clădiri elegante niște monștri de oțel care desfigurează aspectul zonei respective. Dacă proiectul nu va fi modificat pentru a corespunde parametrilor acelei zone, noi ne vom opune”, a anunțat consilierul PSD Luminița Țundrea.

Primarul Timișoarei a spus că sunt multe exemple în lume de clădiri futuriste lângă altele istorice, dând exemplu în New York, Paris și București. Edilul a vorbit de starea proastă a fostului Liceu de Arte Plastice. „Sunt ani de zile de când în centrul orașului avem o paragină, de care cetățeni ai Timișoarei, un grup foarte restrâns, nu ați fost deranjați niciodată. Unii se declară salvatori sau apărători ai patrimoniului. Niciodată nu v-am văzut pozitivi, proactivi pentru ceva, mereu ați venit să vă puneți contra, doar ca să vă afirmați, pentru că nu sunteți capabili să vă afirmați altfel. A fost un concurs internațional de soluții, cu arhitecți din Londra, București și chiar și din Timișoara, care au în spatele lor ani și ani de realizări. Dacă v-ați uitat în lumea asta larg deschisă, ați putut vedea cât de ridicole sunt aceste dogme care spun că ceva nu poate fi mai sus decât altceva. În New York sunt doi zgârie noi care străjuiesc celebra catedrală Trinity. Ați văzut în toate orașele europene cum se îmbină noul cu vechiul. Dar probabil ați fost preocupați să vedeți altceva pe unde ați umblat, că de umblat sigur ați umblat”, a spus Robu.

Dominic Fritz, viitorul candidat la primărie din partea USR, nu a luat cuvântul la ședință pentru a-și expune vreun punct de vedere, deși o putea face, ca cetățean. Arhitectul-șef al orașului, Sorin Ciurariu, a spus că pentru proiectul de hotărâre de consiliu local pentru acel PUZ s-a organizat un concurs internațional de soluții după ce s-a dat primul aviz de oportunitate și a avut loc prima dezbatere publică. Un juriu internațional a selectat în prima fază două proiecte și apoi pe cel câștigător, pentru care s-a reluat procedura de avizare și consultare publică. „Înălțimea turnului care aduce un omagiu grupului Sigma este mai mică decât catedrala. Eventual, se pune problema dacă se apropie de cornișa catedralei, nicidecum de fleșe și de cruce. Nu se pune problema să intre în concurență”, a precizat Ciurariu.

Primarul Nicolae Robu a considerat că unii consilieri nu sunt suficient de informați și a retras proiectul, pentru ca înainte de o altă ședință, să aibă loc o consultare tehnică despre proiect, pentru aleșii locali. Cum Ordinul Arhitecților din România, filiala Timișoara, a contestat proiectul, Robu a avut „săgeți” către Adrian Ionașiu, cu referire la vechiul acvariu din Piața Victoriei. „Oare unde erau acești apărători ai patrimoniului din Timișoara? Unde au fost arhitecții când s-a construit acvariul? Vă mai amintiți de el, aveam un președinte de Ordin al Arhitecților care l-a proiectat! Haideți să nu uităm așa ușor!”, a mai spus primarul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/