În anul în care sărbătorim 250 de ani de istorie industrială la Reșița, două repere definitorii ale identității noastre naționale și locale – ia românească şi brâul bănățean – vor fi puse în valoare printr-un eveniment cultural, organizat la începutul săptămânii viitoare.
Luni, 14 iunie, de la ora 18.00, în centrul civic al municipiului de pe Bârzava, reșițenii și nu numai sunt invitați să ia parte la cea de-a VIII-a ediție a manifestării culturale ce are în plan central două repere naționale, ia românească și brâul bănățean. „Veniți îmbrăcați în ii sau cămăși populare să mărturisim demnitatea românească şi să arătăm lumii întregi că suntem bănățeni, că suntem români. Vom purta cocarde tricolore în piept mărturisind dragostea pentru această țară atât de frumoasă, leagăn de doină și plai de poveste. Ne vom prinde «cu fală» într-un brâu bănățean omagiind REȘIȚA 250, mărturisind respectul nostru față de valorile naționale, întru cinstirea moșilor și a strămoșilor noștri.”, anunță organizatorii.
Sunt așteptate la eveniment ansambluri de dansuri populare care își vor da întâlnire în curtea Centrului Universitar UBB din Reșița la ora 17.00, după care alaiul se va îndrepta spre centrul civic al Reșiței, marea scenă de joc a brâului bănățean.
Evenimentul a fost organizat pentru prima dată în anul 2013, la inițiativa jurnaliștilor reșițeni Paula și Vasile Neamțu, un an mai târziu alăturându-se acestei inițiative și societatea METARSIS – activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Aquatim anunță lucrări de spălare a rețelelor de distribuție în localitățile Chevereșu Mare și Pădureni. Pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție, pe 13 și 14 august, zilnic...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Ariana Popescu |
12 August 2026
Timișoara: Bătaie între două familii în centrul orașului. Au intervenit trupele speciale
Ariana Popescu |
12 August 2026
ANM, trei avertizări meteo pentru România. Caniculă, furtuni și rafale în mai multe zone
Roxana Bălan |
12 August 2026
Marius Isac: „O nouă lege a salarizării nu poate fi tratată doar ca un exercițiu pe hârtie”
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

