Proiectul de sute de milioane de euro este în grafic. Se fac probe pe conductele BRUA

Începând de astăzi până în 16 iulie, pe raza orașului Oțelu Roșu se vor efectua probe la conductele de gaz îngropate în cadrul proiectului BRUA.

Administrația publică din orașul de pe Valea Bistrei roagă cetățenii care au terenuri în zonă să respecte și să înțeleagă limitarea accesului în zonele unde sunt afișate anunțuri. Restricțiile se vor face la 150 de metri de o parte și de alta a conductei de gaz.

Reamintim că în urmă cu doi ani în România au demarat lucrările la conducta BRUA, proiect susținut de Comisia Europeană, care va diversifica sursele de gaze din regiune. Gazoductul traversează terenuri aflate pe raza a 9 localităţi din Caraş-Severin: Băuțar, Marga, Zăvoi, Oțelu Roșu, Glimboca, Obreja, Caransebeș (Jupa), Constantin Daicoviciu (Căvăran) şi Sacu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Transgaz construieşte infrastructura de pe teritoriul României, din coridorul Bulgaria – România – Ungaria – Austria, Faza 1 (BRUA – Faza 1) – un proiect susţinut de Comisia Europeană, important la nivel naţional şi regional pentru că duce la diversificarea surselor de gaz. Proiectul BRUA – Faza 1 presupune construcţia conductei de transport gaze naturale Podişor-Recaş, în lungime de 479 km, cu diametru de 32′ (Dn 800) şi presiunea de proiectare de 63 bar. Valoarea totală estimată pentru Faza I este de 478,6 milioane euro.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/