„Proiectul a ajuns la final, activitățile continuă!”

Sala multimedia a Universității „Eftimie Murgu” din Reșița a găzduit luni conferința de închidere din cadrul proiectului „Provocare și oportunitatea dezvoltării turismului în teritoriul nostru comun”, proiect implementat de Fundaţia Activity pentru resurse umane şi dezvoltare durabilă Reşiţa, în calitate de partener lider. Parteneri în proiect sunt Primăria Veliko Gradişte din Republica Serbia şi Primăria Moldova Nouă. Proiectul finanțat în cadrul  Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia are o valoare totală de 231.640,50 euro și o durată de 14 luni, din 5 mai 2017, pană la 4 iulie 2018.

Cu această ocazie au fost prezentate toate realizările organizației pe perioada de implementare a proiectului. Obiectivul general al proiectului este acela de a îmbunătăți standardele de calitate a vieții în regiunea proiectului prin promovarea turismului tematic, de a susține și extinde rețeaua cooperării durabile între operatorii de turism din zona transfrontalieră în vederea stimulării dezvoltării turismului.

Președintele Fundației Activity din Reșița, Nadia Potoceanu, a ținut să treacă în revistă rezultatele proiectului: „Realizarea a 7 trasee turistice marcate și dotate cu mobilier specific în regiunile noastre. Este spre final o aplicație pentru PC și telefon, cu informații despre obiectivele turistice din regiunea noastră. De asemenea, am lansat un film despre turismul medical și religios și CD-uri care descriu obiectivele turistice românești și sârbești și legenda lor. Proiectul a mai dus la crearea unui brand: organizarea unei «Zile a Dunării» și «Zilei Turismului» în Moldova Nouă, Veliko Gradiște și Reșița, pentru promovarea teritoriului comun ca destinație turistică atractivă; 3 activități de formare: în domeniul turismului (Activity), gastronomie (Veliko Gradiște) și dans folcloric (Moldova Nouă). Vă aşteptăm alături de noi, activitățile continuă”, a mai spus Nadia Potoceanu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/