Proiecte de investiții tărăgănate de birocrație, la Oțelu Roșu

Primăria Oțelu Roșu pregătește pentru acest an două proiecte de investiții care presupun milioane de lei din bugetul local, dar și din fonduri externe.

Potrivit primarului Luca Mălăiescu un proiect pe care și l-a dorit din mandatul trecut și pentru care a și realizat studiul de fezabilitate este modernizarea pieței agroalimentare. Al doilea proiect este construirea de la zero a unei creșe în cartierul Rozelor, unde administrația publică locală deține un teren, ce corespunde din toate punctele de vedere. Cu toate astea, edilul orașului este mâhnit că toată birocrația de la aprobarea bugetului și până la documentațiile necesare împing începerea acestor investiții până spre finalul anului.

Nu avem încă bugetul aprobat, pentru că așteptăm și noi etapele legale: Guvern, Consiliu Județean și apoi Primăria și Consiliul Local Oțelu Roșu. Dar de la jumătatea lunii martie vom demara procedurile. O să dureze pentru că până aprobăm proiectul, organizăm licitația, vom avea un câștigător, apoi se așteaptă perioada de contestații, ajungem în luna septembrie cu atâta birocrație, apoi se strică vremea și anul acesta e cam pierdut din punctul meu de vedere.”, spune Luca Mălăiescu.

Edilul orașului Oțelu Roșu ne-a declarat că până la începerea proiectelor noi angajații Primăriei se vor preocupa de finalizarea proiectelor aflate în derulare. Este vorba de reabilitarea trotuarelor de pe 17 străzi și montarea de pavele, în sumă de 2,9 milioane de lei, care se va încheia până la sfârșitul anului. De asemenea, în paralel în lucru mai este un proiect de asfaltare străzi.

Majoritatea banilor pentru proiectele de investiții, în proporție de 80%, vin de la bugetul orașului Oțelu Roșu, ne-a precizat primarul Luca Mălăiescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/