Proiect unic în țară, demarat la Timișoara! „Copiii știu să se spele pe dinți, dar nu o fac!”

untitled design set 970x90 px

Specialiștii din cadrul Facultății de Medicină Dentară din Timișoara au demarat un proiect unic în țară, supervizat de Organizația Mondială a Sănătății. Acesta vizează sănătatea orală a copiilor și deja au fost colectate primele date.

Copiii români știu să se spele pe dinți, dar nu o fac, merg la doctor doar când îi doare și nu au acces regulat la stomatolog. Acestea sunt concluziile preliminare ale „Proiectului Național de Sănătate Orală a Copiilor”, un proiect unic în țară, demarat de Universitatea de Medicina și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, prin Facultatea de Medicină Dentară.

Până în prezent, au fost evaluați 2.600 de copii de clasă pregătitoare (6-7 ani) și de clasa a VI-a (11-12 ani). În programul de evaluare vor fi incluși și copiii de grădiniță (4-5 ani), iar de anul viitor – cei de liceu (15-18 ani). Proiectul are mai multe zone-eșantion și va acoperi toate regiunile țării. Așadar, se desfășoară în colaborare și cu alte centre universitare din țară precum București, Cluj, Iași, Constanța și Craiova.

Proiectul este coordonat de șef lucrări dr. Ruxandra Sava-Roșianu și de profesor universitar dr. Atena Gălușcan de la Universitatea de Medicina și Farmacie „Victor Babeș”. Scopul este evaluarea stării de sănătate orală a copiilor din toată România pentru a se stabili cu exactitate care sunt nevoile de tratament și prevenție. Proiectul este supervizat de Organizația Mondială a Sănătății și include prima și singura bază statistică legată de sănătate orală, dedicată copiilor din România.

Deși s-au mai desfășurat și alte proiecte care vizau acest tip de măsurători epidemiologice în cazul acesta, caracterul științific și exactitatea datelor este asigurată prin eșantionarea cu precizie a populației, reprezentativitatea demografică la nivel național atât în mediul rural cât și în cel urban și calibrarea personalului care realizează măsurătorile, în așa fel încât să putem obține o hartă națională cu privire la starea de sănătate orală a copiilor. Pe baza datelor obținute vom implementa un program național de prevenție a afecțiunilor oro-dentare cu caracteristici speciale pe zone geografice.”, a explicat profesor universitar dr. Atena Gălușcan.

publicitate ziar expresb 1000x100

„Până în prezent am evaluat 2.600 de copii din 52 de școli din toate județele țării, atât din mediul urban, cât și din mediul rural. Din observațiile preliminare am concluzionat că nivelul de informare al copiilor este satisfăcător, practic există noțiuni teoretice, dar nu se insistă suficient asupra punerii lor în aplicare. O problemă observată a fost la accesibilitatea la medicul stomatolog și faptul că cei mai mulți nu ajung la medic preventiv, ci doar atunci când au o problemă, îi doare un dinte sau o măsea.” a explicat dr. Ruxandra Sava Roșianu, coordonatorul programului.

În etapa următoare, echipa de specialiști va prelucra datele statistice și va stabili care sunt problemele și diferențele atât în zonele geografice, cât și la nivel socio-economic. În funcție de acest lucru, vor putea fi întocmite proceduri și vor putea fi luate măsuri concrete pentru prevenirea problemelor stomatologice la copii. Raportul final va fi făcut public în mai 2020.

Sursă foto: flickr.com

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/